Opționale de limbi străine și cursuri de dezvoltare personală pentru elevi. Un exemplu de urmat în toată țara
Preșcolarii și elevii din ciclul primar care învață în unitățile de învățământ din Sectorul 1 vor beneficia gratuit de opționale de limbi străine și cursuri de dezvoltare personală. O astfel de măsură ar trebui adoptată la nivelul întregii țări.
Cunoașterea unei limbi străine este foarte utilă, iar cel mai bine este învățată atunci când ești copil. Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a inițiat proiectul „Educație și viitor pentru toți”. Din cadrul acestuia fac parte opționalele de limbi străine de care vor beneficia elevii, precum și cursurile de dezvoltare sportivă și de dezvoltare a motricității. Concret, elevii din ciclul primar vor avea parte de cursuri de limbi străine, de două ori pe săptămână, și de cursuri de activități sportive, o dată pe săptămână.
Tot prin acest proiect sunt asigurate resurse financiare pentru participarea preșcolarilor la aceste cursuri. Cei din grupa mică vor avea două cursuri extrașcolare: unul de „Limbă străină”, cu două ședințe pe săptămână, și, la alegere, un curs de dezvoltare personală sau curs pentru dezvoltarea motricității, cu o ședință pe săptămână. Totodată, copiii din grupele mijlocie și mare vor participa la trei cursuri extrașcolare: un curs de „Limbă străină” (două ședințe / săptămână), cursuri de dezvoltare personală sau cursuri pentru dezvoltarea motricității (o ședință / săptămână) și activități sportive (două ședințe / săptămână).
Sute de ateliere programate pentru „Săptămâna verde” și „Săptămâna Altfel”
Primăria Sectorului 1 anunță că, pe lângă aceste cursuri gratuite pentru copii, vor fi finanțate și sute de ateliere tematice în „Săptămâna verde” și „Săptămâna Altfel”. La acestea vor lua parte atât elevii din școlile primare, cât și cei din școlile gimnaziale, licee și școli profesionale.
În ședința în care a fost aprobat proiectul „Educație și viitor pentru toți” au mai fost luate și alte decizii. De exemplu, au fost alocate 40 de milioane de lei pentru unitățile de învățământ a căror directori au cerut fonduri. De asemenea, alte resurse financiare au fost alocate către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1. Banii vor fi folosiți pentru achiziționarea a două locuințe. Ele vor fi case de tip familial pentru un număr de 16 copii. Aceștia au vârste cuprinse între șapte și 17 ani și provin din centrele Casa „Sf. Ștefan” și Casa „Sf. Iosif”.