Recomandările Ministerului Educației privind acțiunea de percheziție din Jilava
Luna aceasta polițiștii Biroului de Siguranță Școlară Ilfov au demarat o acțiune preventivă privind portul și folosirea fără drept a obiectelor periculoase într-o unitate de învățământ din Jilava. Părinții elevilor ar fi fost deranjați de modul în care s-a desfășurat această activitate, iar acum se fac verificări. Iată care sunt recomandările Ministerului Educației privind acțiunea de percheziție discutată zilele acestea.
La începutul lunii octombrie polițiștii au obținut date potrivit cărora unul sau mai mulți elevi din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 1 din Jilava ar avea asupra lor obiecte tăietor înțepătoare. De tip briceag. În acest sens s-a organizat o ședință, iar în final s-a stabilit că vor desfășura activități specifice la respectiva școală. Așadar, în 12 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Măgurele au făcut această percheziție.
Părinții, revoltați de cum au fost tratați elevii
Părinții s-au declarat revoltați de cum s-a desfășurat acest control spunând că elevii ar fi fost tratați ca niște infractori. Conform IPJ Ilfov, acțiunea a fost realizată cu informarea directorului școlii și în prezența cadrelor didactice, iar sesizarea ar fi fost făcută de mama unui elev. „Subliniem faptul că, la sosirea polițiștilor la școala respectivă, directorul unității de învățământ a fost informat cu privire la efectuarea activității în cauză, acesta neavând obiecțiuni. Și, de asemenea, a participat efectiv, împreună cu alte cadre didactice la această acțiune.
Totodată, precizăm faptul că, la nivelul acestei unități de învățământ au fost înregistrate mai multe evenimente produse cu violență în anul școlar 2021 – 2022. Având în vedere aspectele sesizate de către mama unui elev din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 1 Jilava, cu privire la modul de efectuare a activităților desfășurate de polițiștii Biroului de Siguranță Școlară Ilfov la unitatea de învățământ mai sus menționată, polițiștii Biroului Control Intern, din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov, efectuează verificări”, transmit reprezentanții IPJ Ilfov.
Recomandările Ministerului Educației
Ușor, ușor aceste evenimente au ajuns și în atenția Ministerului Educației. Reprezentanții instituției au venit cu precizări privind percheziția de la școala din Jilava. „Ministerului Educației i s-au semnalat articole apărute în presă cu privire la percheziția efectuată de polițiști în cadrul Școlii Gimnaziale nr. 1 Jilava. Mai exact, conform IPJ Ilfov, poliţiştii Biroului de Siguranţă Şcolară Ilfov, împreună cu poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Măgurele, au desfăşurat o activitate specifică preventivă privind portul şi folosirea fără drept a obiectelor periculoase în unitatea de învăţământ. În urma acestei acțiuni, mai mulți părinți au reclamat comportamentul pe care polițiștii l-au avut față de elevi.
În urma celor semnalate, Ministerul Educației a avut discuții atât cu reprezentanții Inspectoratului Școlar Ilfov, cât și cu reprezentanții MAI. Fiind conștienți de rolul acțiunilor preventive și de importanța intervențiilor poliției pentru asigurarea sănătății și a integrității elevilor, cadrelor didactice și personalului auxiliar, considerăm esențial ca toți elevii să fie tratați cu blândețe și cu tact pedagogic.
Recomandăm ca pe viitor, chiar dacă este vorba despre intervenții urgente sau despre acțiuni de percheziționare derulate în baza legislației în vigoare, elevilor să li se explice calm rolul verificărilor. Și să beneficieze, fără echivoc, de un tratament prudent. Care să nu le altereze sub nicio formă starea de bine”, transmit reprezentanții Ministerului Educației.