Programul „Masă caldă în școli” se extinde. Ce spune ministrul Educației
Ligia Deca, noul ministru al Educației, anunță că programul „Masă caldă în școli” se extinde. Numărul de unități de învățământ în care se va derula programul crește cu 150. Practic, alți 38.000 de elevi vor beneficia, zilnic, de masă caldă.
Programul are ca scop combaterea abandonului școlar, iar prin adoptarea Ordonanței de Urgență el va fi implementat, în total, în 450 de școli. „Astăzi a fost făcut un nou pas pentru combaterea abandonului școlar prin adoptarea Ordonanței de Urgență pentru creșterea numărului de unități de învățământ preuniversitar, dar și evident a numărului de elevi, care vor beneficia de programul masă caldă. Astfel, a crescut numărul de unități de învățământ preuniversitar care beneficiază de program de la 300 la 450. Automat, crește cu 38.000 numărul de elevi care vor beneficia zilnic de masă caldă”, a declarat Ligia Deca, după ședința de Guvern de azi.
Suportul alimentar le este oferit elevilor pe parcursul cursurilor, gratuit. Acolo unde masa caldă nu poate fi asigurată, elevii primesc un pachet alimentar. Valoarea zilnică a suportului alimentar oferit, fie el masă caldă sau pachet alimentat, este de maximum 15 lei / beneficiar.
Programul, implementat momentan doar pe hârtie
În perioada următoare vor fi stabilite și celelalte 150 de unități de învățământ în care va fi derulat programul „Masă caldă”. Totuși, în cele 300 de unități de învățământ deja incluse în program ar fi trebuit să ajungă acest sprijin alimentar. Întrebată fiind în câte școli elevii au primit săptămâna trecută, de exemplu, o masă caldă, ministrul Educației a spus că nu deține această informație. „Încă alocăm sumele necesare de la Ministerul Educației, dar autoritățile publice locale deja au alocat în școli. Și deja în unele școli masa caldă se acordă”, a spus Ligia Deca, ministrul Educației.
O altă problemă cu care se confruntă sistemul educațional în prezent se referă la întârzierile privind plata burselor școlare. În acest sens au fost convocați toți inspectorii școlari generali, dar și contabilii șefi. Detalii de acest subiect puteți obține de aici.