Copiii şi profesorii învăţă să acorde primul ajutor. Unde au loc cursurile
Crucea Roșie Română, filiala Caraș-Severin, organizează cursuri de prim ajutor și educație pentru sănătate. Vor fi pregătiţi peste o sută de elevi şi cinci cadre didactice. Cursurile au loc în comuna Teregova din judeţul Caraş-Severin.
De la începutul lunii octombrie şi până la sfârşitul lunii noiembrie, peste o sută de elevi și cinci cadre didactice de la Liceul Tehnologic “Sf. Dimitrie” din Teregova se pregătesc pentru intervenția în situații de urgență.
Club de prim ajutor
Inițiativa are în vedere:
crearea unui club de prim ajutor, prin instruirea a cinci cadre didactice;
promovarea unui ghid de bune practici privind intervenția la dezastre;
organizarea de cursuri extracurriculare pentru management-ul dezastrelor naturale (inundații), cursuri de prim ajutor, sesiuni de educație pentru sănătate;
dotarea clubului format în cadrul școlii cu şase truse profesionale de prim ajutor.
Oamenii din comunitatea afectată sunt primele persoane care răspund la un dezastru natural.
„Și eu pot salva o viață” este o inițiativă din cadrul competiției „Generatorii de Bine”.
Teregova – o zonă cu pericol de inundaţii
Nevoia de a susține dezvoltarea capacității de intervenție în situații de urgență, în rândul elevilor și profesorilor de la Liceul Tehnologic “Sf. Dimitrie” din Teregova a pornit de la următoarele observații:
poziționarea geografică a comunei: inundațiile pot fi provocate în urma unor posibile avarii la barajele lacurilor de acumulare sau prin ruperea canalelor de aducțiune;
frecvența fenomenelor naturale periculoase, în special inundații, este în creștere la nivel național, producând pagube materiale însemnate, dar și pierderi de vieți omenești;
în contextul unui dezastru natural, primele persoane care răspund și încep operațiunea de salvare sunt oamenii care locuiesc în comunitatea afectată.
În cadrul proiectului, cinci profesori vor obține un certificat de prim ajutor. De asemenea, fiecare profesor implicat în activitate va primi un Manual European de Prim Ajutor. Activitățile se vor desfășura săptămânal, sub îndrumarea echipei formate din specialiști și Crucea Roșie Română, filiala Caraș-Severin. Acțiunile vor continua şi în alte comunităţi şi localităţi.
Despre Generatorii de Bine
Proiectul intern „Generatorii de Bine” încurajează angajații unei companii din România să propună și să se implice în proiecte de responsabilitate socială. Ei vor acţiona în beneficiul comunităților locale din aria de activitate (județele Argeș, Constanța, Caraș-Severin, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Teleorman și Vâlcea).