Sprijin financiar pentru și mai mulți elevi. Ce decizii iau parlamentarii
Parlamentarii iau decizii importante și oferă sprijin financiar pentru și mai mulți elevi. Este vorba despre bursele de ajutor social, precum și despre acordarea unor tichete lunare în valoare de 150 de lei.
Proiectul pentru modificarea Legii educației naționale nr. 1 din 5 ianuarie, cu modificările și completările ulterioare, a fost adoptat cu un amendament. Acesta prevede ca elevii de la cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitar de stat să beneficieze, lunar, de burse de ajutor social. De aceleași burse vor beneficia și elevii de la cursurile cu frecvență din unitățile de învățământ preuniversitar particular și confesional acreditate, școlarizați fără taxe.
Inițiatorii proiectului își propun să asigure egalitate de șanse pentru toți elevii din România. Indiferent de forma de învățământ pentru care au optat. „Considerăm că tinerii noștri, elevii care sunt parte în procesul educației instituționalizate, trebuie susținuți în așa fel încât fiecare persoană să poată să-și atingă potențialul maxim dat de calitățile și abilitățile personale”, se arată în expunerea de motive.
Cine primește tichetele de 150 lei
Celălalt proiect prevede ca tinerii legitimați la cluburile sportive, care participă la competiții oficiale naționale și internaționale, să primească un sprijin financiar. Este vorba despre niște tichete care vor fi acordate lunar, începând de anul viitor. Ele vor avea o valoare de 150 de lei. Proiectul de lege va fi votat mâine în Camera Deputaților. Tichetele respective vor putea fi folosite de tinerii sportivi pentru a achiziționa articole sportive, pentru suplimente nutritive și recuperări medicale. De asemenea, tichetele pot fi folosite și pentru achitarea transportului între localități.
Dan Tănasă este deputat și cere măsuri suplimentare pentru a-i sprijini tinerii sportivi. Acesta e de părere că nu ar fi nevoie de vouchere de vacanță, sport, lectură sau citit dacă părinții ar avea salarii decente. Pe de altă parte, Szabó Ödön, un alt deputat, spune că aceste tichete sunt binevenite în viața copiilor care fac sport.