Meseria despre care vorbim astăzi este cea de artist vizual. Pentru a înțelege mai exact ce presupune ea, am stat de vorbă cu renumitul artist Dumitru Gorzo. Vara aceasta a expus un numar impresionant de lucrări în Timișoara, iar miercuri are un nou vernisaj. Dacă sunteți din zonă, chiar vă recomandăm să le vedeți. Vernisajul are loc la Comenduirea Garnizoanei, de la ora 18:00.
În prezent, Gorzo este stabilit în Brooklyn, New York, în Statele Unite. Este cunoscut în toată lumea și e persoana cea mai potrivită să ne explice ce este acela un artist vizual și cum din artă se poate face o meserie.
Conform lui Dumitru Gorzo, artistul vizual este persoana care „manipulează imaginea fără o finalitate practică”. Scopul lucrărilor sale nu este de a ambala, promova sau arăta produse ci de a crea o poveste și de a-l invita pe privitor să o descopere sau să intre în ea.
Dumitru Gorzo ne-a spus că a ajuns artist vizual aproape printr-un accident. A descoperit pictura în clasa a VI-a și a transformat-o încet într-un loc de „refugiu” unde să se adăpostească de problemele de la școală. Pentru a afla o poveste interesantă despre orele sale de desen din școala generală și despre ce înseamnă cu adevărat talentul urmăriți interviul video publicat pe canalul nostru YouTube.
Deși a avut momente în care legatura directă cu arta părea pierdută, la vârsta de 17 ani Dumitru Gorzo s-a decis că aceasta este calea pe care vrea să o urmeze. Din acel moment el a activat constant în domeniul artelor vizuale.
Când vine vorba despre educația în domeniu, Gorzo ne spune că a urmat timp de doi ani cursurile Liceului de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” din București. Ulterior, el a mers pe „drumul clasic”, și anume a studiat la o facultate de Arte unde a intrat în mediul artiștilor și a cunoscut mai mulți oameni ca el. Chiar dacă în ziua de astăzi nu mai este neapărat obiligatoriu să urmezi o astfel de facultate pentru a deveni artist profesionist, ea poate fi de mare ajutor.
Există în societate un stereotip care ne spune că este imposibil sau aproape imposibil să trăiești din artele plastice. Mulți părinți sunt îngrijorați când aud că aceasta este calea pe care vor să o urmeze copiii lor.
Realitatea este că poți să ai ca meserie cea de artist plastic sau vizual. Șansa de a trăi decent din asta de la începutul carierei este însă una mică. În timpul discuției noastre, Dumitru Gorzo ne-a povestit despre un articol care concluziona că din 80 – 90.000 de artiști plastici, doar 10 – 15 trăiesc exclusiv din asta. Majoritatea artiștilor mai au o meserie pe lângă. Sau își completeaza veniturile din diverse alte colaborări.
Pentru a trăi din artă trebuie să îți dorești cu adevărat acest lucru și să îți asumi anumite riscuri, explică artistul. Această meserie nu este una deloc stabilă. Poți să ai perioade în care o duci foarte bine și poți să ai perioade în care „duci lipsuri crunte”. Chiar și în prezent, după atâția ani de experiență, Dumitru Gorzo încă are perioade în care pare că nu se întâmplă nimic.
Gorzo și-a vândut primele lucrări târziu, ani buni după terminarea facultății. În interviu, Dumitru Gorzo ne-a mai povestit că a devenit cu adevărat independent financiar din artă, abia la 10 ani de la finalizarea facultății, în jurul vârstei de 32 de ani. El a concluzionat însă că procesul a fost unul natural. Deși nu și-au propus în mod special să ajungă în acest punct, prin anumite conjuncturi și prin multă muncă a reușit să trăiască din propriile creații artistice.
Există mai multe metode prin care, ca artist, ajungi să devii independent financiar. Conform lui Dumitru Gorzo, cea mai bună metodă este să fii reprezentat de o galerie. „Dacă sunt implicați mai mulți oameni, sunt mai multe destine în joc, deci mai mult noroc”.
Tot procesul este unul complicat. Să începem cu vânzarea unei lucrări. Tu, ca artist atunci când încerci să-ți vinzi lucrarea te referi la ea mai ales ca rodul pasiunii, muncii și gândirii tale. Pentru tine, ea are și o valoare personală. E complicat să pui un preț pe propria pasiune, pe care să îl și negociezi cu cumpărătorul.
Să ai pe cineva care să se ocupe de partea de vânzări, poate avea mai multe avantaje. Chiar dacă munca de artist este una solitară, tu fiind singur în majoritatea timpului atunci când creezi, în atelier, când vine vorba despre partea financiară, este recomandat să ai o echipă formată din oameni care duc munca de promovare a artei tale, care te susțin și cred în tine.
Să ajungi un artist de succes ține de o combinație de factori. De fapt, „succesul este o excepție, nu o normă”, spune Dumitru Gorzo. Există artiști care sunt buni, dar nu au succes financiar și nu ajung să fie cunoscuți. Mai apoi există cei care nu sunt neapărat buni, dar au ajuns în punctul în care să trăiască din artă. La final, există o minoritate care nu doar că sunt buni în ceea ce fac, dar au și un succes financiar.
Programul unui artist, sau cel puțin al lui Dumitru Gorzo, este unul fluctuant. Are zile în care lucrează 12 ore, zile în care lucrează 20, există și zile în care pictează doar 30 de minute. Deși în trecut el s-a organizat în așa fel încât să simtă că lucrează continuu, a ajuns la concluzia că pentru anumite lucrări este nevoie de timp pentru a ordona ideile în cap.
Una dintre părțile interesante ale acestei meserii sunt provocările. Există momente în care te afli în fața unei sarcini complicate, dar pe care știi că trebuie să o duci la bun sfârșit. Acestea sunt momentele pe care Dumitru Gorzo le caută. De asemenea, există și momentele de liniște, în care ești doar tu cu pensula sau cu cărțile. Nu știi niciodată la ce să te aștepți.
Viitorii artiști sunt sfătuiți să nu meargă la o facultate pe care nu și-o doresc numai pentru a-și mulțumi părinții zicându-și că o să urmeze una de artă mai târziu. Chiar dacă orice formă de studiu are beneficiile sale, Dumitru Gorzo este de părere că ratați o perioadă interesantă și risipiți energia într-un domeniu care o să vi se paăa neinteresant probabil în loc să o folosiți pentru a vă dezvolta pe plan artistic.
Binențeles, dacă te nimerești la o altă facultate, nu înseamnă că nu ai nicio șansă să devi un artist bun mai târziu. Există și cazuri fericite în acest sens. Totuși, cea mai mare recomandare este să urmați direct după liceu cursurile unei facultăți de Arte Plastice.
În concluzie, pentru a fi artist trebuie să ții cont de tine și de abilitățile tale. Există oameni plini de energie, cărora le place zgomotul și agitația. Mai apoi există oameni liniștiți și contemplativi. Cel mai importat este să te cunoști și să iei decizii bazate pe personalitatea și pe interesele tale.