Guernsey se găseşte în apele Canalului Mânecii. Până pe coasta Normandiei sunt doar 45 km, e mult mai aproape de Franţa decât de Anglia. E dependenţă a coroanei britanice cu autoguvernare, iar în jurisdicţia ei intră mai multe insule.
O insulă refugiu pentru cei bogaţi
Insula are o economie prosperă, bazată pe turism, asigurări şi agricultură. Datorită nivelului scăzut al impozitelor a devenit şi un refugiu pentru cei bogaţi – aflăm de la insule.info.
Locuită încă din anul 6000 î.Hr., Guernsey a fost luată de Anglia în 1066, iar în 1204 şi-a câştigat autonomia ca răsplată pentru loialitatea faţă de regele Ioan. În Evul Mediu, era folosită de piraţi. În secolul XIX a cunoscut prosperitatea şi de atunci, cu excepţia celor cinci ani de ocupaţie germană din al Doilea Război Mondial, a rămas prosperă. Dacă insula are o problemă, aceea ar fi că prea mulţi oameni vor să se stabilească aici.
În general plată şi joasă, insula este cultivată intensiv şi o bună parte din suprafaţa ei de 63 km2 este acoperită de sere în care se cultivă tomate şi flori. Tot aici creşte şi animalul emblematic al locului, vaca Guernsey, renumită pentru producţia de lapte şi de carne.
Cu toate acestea, rămâne destul loc şi pentru rezervaţii naturale, pentru că habitatul natural este variat. Sunt văi împădurite, mlaştini, stufăriş, bărăgane şi dune de nisip. Un drum pe coasta sudică oferă 44 km de peisaj litoral, iar golfurile cu plaje largi de nisip garantează vacanţe estivale plăcute.
Guernsey are şi alte lucruri de oferit. Castelul Cornet, în portul St. Peter, datează din secolul al XIII-lea şi a fost construit de regele Ioan. Castelul se află pe o insulă stâncoasă, fortificată, pe o suprafaţă de două hectare. Castelul este situat la aproximativ 600 de metri est de coasta Guernsey cu care este conectat printr-un dig. Legat de partea continentală a insulei printr-o şosea construită în 1860, castelul găzduieşte acum şase muzee. Copiii sunt bineveniţi la castel, ei se pot îmbrăca în costume de epocă şi pot să le poarte cât timp vizitează castelul. De asemenea, ei primesc la intrare câteva fişe de activitate cu mai multe indicii. Pentru că sunt curioşi, copiii vor găsi indiciile. Pentru copiii sub 7 ani accesul este gratuit.
POPULAŢIE
62 950 (2015).
CÂND SĂ TE DUCI
Oricând, dar cea mai bună vreme e în perioada aprilie – octombrie.
CUM AJUNGI ACOLO
Cu avionul sau cu vaporul din Anglia sau din Europa.
PUNCTE DE ATRACŢIE
- Conacul Sausmarez.
- Muzeul Ocupaţiei Germane.
- Little Chapel.
- Promontoriul Rousse.
- Turnul napoleonian cu ferestre.
- La Claire Mare – rezervaţiile naturale Collin Best şi Les Anguillieres. Insula Lihou, un sanctuar al păsărilor (insula nu e locuită de oameni), unde se poate ajunge pe jos la reflux şi unde se află o abaţie din secolul al XII-lea.
TREBUIE SĂ ŞTII
Victor Hugo a trăit pe insula Guernsey, în exil, aproape 15 ani, alături de familia sa, între 1855 și 1870. Aici a scris Mizerabilii şi alte romane. Casa lui, Hauteville se află în proprietatea oraşului Paris, găzduieşte azi consulatul francez şi este şi un muzeu fascinant dedicat vieţii şi creaţiei scriitorului. Casa a fost renovată în 2019, iar costul total al renovării a fost de 4,5 milioane euro. Ambiția proiectului a fost să găsească aspectul vizual original al casei și al decorațiunilor sale, deoarece acestea au fost proiectate și produse chiar de Victor Hugo. Camera roşie e o bijuterie ce vă va rămâne adânc tipărită în memorie- află de pe ro.lux-decorator.com Merită vizitată.
Sursă foto: Pixabay, Museums.gov.gg