Elevii și profesori, invitați de Asociația Contrasens la proiecții de film. Sunt de neratat
Până în 2024 Asociația Culturală Contrasens din Timișoara a pregătit un amplu proiect dedicat elevilor și cadrelor didactice. Elevii și profesorii sunt invitați la proiecții gratuite de film.
Proiectul se numește CinEd 2.1 și este un program strategic de educație cinematografică. Cui se adresează? Copiilor și tinerilor cu vârste cuprinse între șase și 19 ani. Programul începe luna aceasta cu șase proiecții de film organizate la Cinema Victoria și include:
un program de retrospectivă dedicat regizorului Fassbinder în noiembrie;
o serie de ateliere de educație cinematografică în școli;
sesiuni de formare pentru cadrele didactice.
„Ne-am propus ca până la finalul acestui an și în anul ce urmează să aducem cât mai mulți tineri la cinema! Scopul nostru este să încurajăm tinerii din Timișoara și județ să descopere bogăția și diversitatea filmului european. Dezvoltând în același timp capacitatea pentru gândirea critică și cunoașterea conceptelor de limbaj cinematografic. Proiecțiile de film vor fi urmate de ateliere de educație cinematografică organizate în școlile înscrise în program”, spune Andrea Reisz, director program CinEd Romania, Asociația Culturală Contrasens.
Cum se fac înscrierile în program
Participarea la toate activitățile din cadrul programului este gratuită. Este însă nevoie de o înscriere din partea cadrelor didactice. Profesorii care vor să facă parte din proiectul CinEd în acest an școlar sunt invitați să completeze un formular disponibil aici. De asemenea, profesorii care vor să fie implicați în proiect și care sunt interesați în folosirea filmului și educației cinematografice la clasă se pot înscrie la sesiunile de formare organizate de Asociația Culturală Contrasens. Acestea au loc în datele de 28 (sesiune formare online) și 29 octombrie (sesiune formare la sediul asociației). Pentru înscrieri se poate intra aici. Mai multe detalii despre program, ateliere și filme se găsesc pe site-urile: www.accontrasens.ro/cined/ și www.cined.eu/.
Asociația Culturală Contrasens este o organizație care promovează arta și cultura ca spațiu critic fundamental pentru dezvoltarea comunităților și a cetățenilor. CinEd 2.1 face parte din CinEd, proiectul european de cooperare cofinanțat prin programul Europa Creativă / MEDIA al Uniunii Europene dedicat educației cinematografice.