Un licean din Timișoara reprezintă România, alături de coechipieri, la cea mai importantă competiție de padel europeană
Moment istoric pentru cel mai nou sport recunoscut oficial în România, padelul. La mai puțin de trei luni de la recunoașterea oficială de către Ministerul Tineretului și Sportului, jucătorii de padel din Timișoara participă la cea mai importantă competiție continentală dedicată acestui sport de rachetă. Un elev de la Colegiul Național Bănățean din Timișoara se află printre cei patru sportivi care s-au calificat la această importantă competiție.
Padel Center Timișoara este singurul club din România care participă la INTERNATIONAL CUP OF PADEL CLUBS 2022, un turneu care pune în terenuri 23 de cluburi din Europa, Africa, Asia și America de Sud. Turneul va avea loc în Malaga (Spania), în perioada 6 – 9 octombrie.
Două echipe masculine formate din sportivii timișoreni Silviu Popescu și Bruno Perescu (18 ani), respectiv Lucian Perescu și Armand Baboian, vor reprezenta România la INTERNATIONAL CUP OF PADEL CLUBS 2022. De asemenea, la feminin, clubul timișorean este reprezentat de două jucătoare profesioniste, Estefania Saez Perier și Pamela Torres Mesa.
„Am primit în februarie invitația de a participa la The International Cup of Padel Clubs, în Malaga, unde mergem cu cele mai bune echipe din România. Participarea la această competiție reprezintă o primă recunoaștere internațională a calității sportivilor timișoreni care practică acest sport, și, prin extensie, a jucătorilor români de padel”, a declarat Lucian Perescu, căpitanul echipei timișorene care participă la INTERNATIONAL CUP OF PADEL CLUBS 2022. Sportivii Padel Center Timișoara și-au aflat adversarii, ei fiind repartizați, în urma tragerilor la sorți, în Grupa 2, alături de La Palmeraie Sporting Club (Senegal) și CAFC – Cercle Amical Français de Casablanca (Maroc).
Cine sunt sportivii Padel Center Timișoara care reprezintă România la INTERNATIONAL CUP OF PADEL CLUBS 2022
Unul dintre cei patru sportivi care au plecat, joi, spre Malaga, este elev în ultimul an de liceu, la Colegiul Național Bănățean din Timișoara. În vârstă de 18 ani, Bruno Perescu este unul dintre cei mai tineri și de perspectivă sportivi ai clubului timișorean, cu rezultate deosebite în competițiile naționale în care a participat.
Licean încă, Bruno practică padelul cu pasiune, de câțiva ani și e motivat să obțină noi performanțe.
El face echipă cu Silviu Popescu, care este inginer software. Silviu a jucat tenis de performanță până la vârsta de 14 ani. În urmă cu cinci ani a descoperit padelul iar de atunci e nelipsit din competiții. Anul trecut, Silviu a fost puternic implicat în proiectul Padel Center Timișoara de atragere a tinerilor liceeni din orașul de pe Bega în practicarea acestui sport, fiindu-le, luni la rând, antrenor.
A doua echipă este formată din antreprenorul Lucian Perescu, cel care a pus bazele primului club de padel din partea de vest a României, în urmă cu nouă ani. De numele lui se leagă și diligențele depuse pentru recunoașterea oficială a acestui sport în România, de către Ministerul Tineretului și Sportului. Coechipierul lui, Armand Baboian a făcut tenis de performanță timp de 15 ani, apoi s-a îndrăgostit iremediabil de padel. El este, în acest moment, unul dintre cei mai buni jucători de padel din România.
Padelul, drum deschis către Olimpiadă
Padelul este un sport de rachetă, aflat la intersecția dintre tenis și squash, care se joacă la dublu, pe terenuri înconjurate de pereți de sticlă. Creat în Mexic, în anul 1969, este sportul cu cea mai mare dinamică la nivel mondial, cu milioane de adepți. De exemplu, în Spania, numărul jucătorilor de padel a depășit numărul jucătorilor de tenis. Această țară este, de altfel, cea care organizează cele mai importante și numeroase turnee din cadrul World Padel Tour, competiția majoră dedicată acestui sport la nivel mondial.
Amintim și faptul că EOC – Comitetele Olimpice Europene au inclus padelul în programul celei de-a treia ediții a Jocurilor Europene, programată să aibă loc în Polonia în 2023. Mai multe detalii despre competiție sunt disponibile aici: http://europadelcup.com/language/en/