Actorii Trupei Marionete pun în scenă „Prostia omenească”
Duminică, 2 octombrie, actorii Trupei Marionete din Arad pun în scenă „Prostia omenească”. Este vorba despre un spectacol interactiv inspirat de celebra poveste scrisă de Ion Creangă acum mai bine de 140 de ani.
Montarea spectacolului este una dinamică, cu mult haz. Ea îmbină jocul de actor cu mânuirea de marionete și mijloacele de expresie diverse: pantomima, clovneria, cântul și dansul. „Prostia omenească” este poveste cu tâlc, care prinde viață într-o formă aparte, pe scena Trupei Marionete, duminică, 2 octombrie, de la ora 11.00, jucată de actorii Oana Rogojină și Cristian Bordaș.
„Acțiunea spectacolului nostru este plasată undeva la țară, lângă Arad, în ograda unui cuplu – el ardelean, ea moldoveancă – a căror viața zilnică se derulează în armonie totală cu radioul si emisiunile neîntrerupte ale televiziunilor în goană după o audiență de vârf. Cu urechea la radio și cu ochii lipiți de ecranul TV cât e ziulica de lungă, uitând pentru o clipă de munca din gospodărie, cei doi hotărăsc să nu mai fie doar simpli consumatori media și să devină ei înșiși producători de televiziune. Și așa se naște o noua emisiune: Sătenii au talent”, spun creatorii spectacolului. Regia spectacolului este una colectivă. La fel și scenografia.
Achiziția biletelor
Biletele costă 25 lei pentru adulți, 15 lei pentru pensionari și studenți și 7 lei pentru preșcolari și elevi. Ele se pot achiziționa, în limita locurilor disponibile, fie online de pe platforma www.eventim.ro, fie prin rezervare telefonică. Aceasta se poate face la numerele de telefon 0357/414.180, 0357/414.181 și 0746.673.691, de marți până vineri, între orele 10:00 – 14:00. Spectatorii care și-au făcut rezervare își vor ridica biletele, de la casieria Sălii Marionete, Str. Episcopiei nr. 15, de marți până vineri între orele 10:00 – 14:00 și duminică până cel târziu la ora 10:30. După această oră, rezervările se anulează. Casieria este deschisă de marți până vineri, între orele 10:00 – 14:00, și duminică în intervalul orar 9:30 – 10:55.