„Orașul subteran al furnicilor și termitelor”, lecție de educație muzeală dedicată elevilor
Muzeul Național al Bucovinei continuă seria proiectelor de educație muzeală adresate elevilor. Așadar, în perioada 28 – 30 septembrie sunteți invitați la lecția de muzeu „Orașul subteran al furnicilor și termitelor”. Aceasta are loc la Muzeul de Științele Naturii.
Furnicile și termitele sunt vietăți mici. Deși par neinteresante, să știți că nu e deloc așa. Chiar și denumirea speciilor e interesantă. Cei care participă la lecția de muzeul „Orașul subteran al furnicilor și termitelor” vor descoperi cele mai ciudate, curioase și fascinante specii de furnici care trăiesc în România. Este vorba despre furnica de zahăr, furnica roșie de pădure și furnica mică neagră. În plus, elevii vor învăța lucruri interesante și despre speciile de furnici din lume. Printre ele amintim de furnica empatică, furnica panda, furnica faraon, furnica glonț și furnica paramedic.
„Vor fi prezentate două terarii cu cele două tipuri principale de furnici care trăiesc în pădurea de conifere și cea de foioase de pe teritoriul României și mușuroaiele lor: furnica roșie de pădure și furnica mică neagră. Cu ajutorul unor prezentări media, legende, povești, ghicitori și cântece, vor fi evidențiate principalele adaptări morfologice și fiziologice ale furnicilor și termitelor la diferite medii de viață, precum și modalitățile de comunicare în interiorul și exteriorul mușuroiului, între diferite specii de furnici, sau între furnici și alte tipuri de organisme vii”, transmit reprezentanții instituției muzeale.
Înscrierile pentru lecția de educație muzeală se fac la numerele de telefon 0751 571 857 și 0230 213 775.
Despre Muzeul Național al Bucovinei
Istoria înființării muzeului sucevean începe acum mai bine de 100 de ani. La 4 ianuarie 1900, câțiva intelectuali suceveni înființează Societatea „Muzeul” cu scopul de a păstra și valorifica pentru public vestigiile istorice ale orașului. O dată cu Unirea Bucovinei cu România a fost necesară o reînființare a muzeului în cadrul autorității noului stat. Într-o adresă din 12 decembrie 1923, prefectul Sucevei solicită Ministrului Artelor trecerea muzeului, inițial o societate privată, în proprietatea Primăriei.
În anul 1990 se petrec câteva schimbări în cadrul muzeului sucevean care devine pentru o scurtă perioadă Muzeul Bucovinei, iar apoi din anul 1994, Muzeul Național al Bucovinei în subordonarea directă a Ministerului Culturii. Clădirea Muzeului de Științele Naturii a fost modernizată între anii 1992 – 2000, inaugurându-se o nouă expoziție permanentă care valorifica vechea colecție, dar și numeroasele colecții adunate între timp.