Cursuri gratuite de prim ajutor pentru elevi. Învață să faci bine
De curând am sărbătorit Ziua Mondială de Prim Ajutor, însă puțină lume știe cum să-l acorde în situații de urgență. Asociația Școala Mamei Junior din Timișoara organizează cursuri de prim ajutor. Printre ele, unele se adresează elevilor. Detalii, mai jos.
Țara noastră stă foarte prost la capitolul cunoștințe de acordare a primului ajutor. Nu o spunem noi, ci ultimele date statistice oficiale. Acestea arată că 80% dintre români nu știu să acorde primul ajutor, iar România se clasează pe ultimul loc din Europa din acest punct de vedere. Cu ocazia Zilei Mondiale de Prim Ajutor, care a avut loc anul acesta în 10 septembrie, Ioan Silviu Lefter, directorul general al Crucii Roșii, a vorbit despre importanța acordării primului ajutor.
„Cunoștințele de acordare a primului ajutor abilitează oamenii să salveze vieți și ajută la recuperarea după o boală sau un accident, sporește capacitatea unei persoane de a lua măsuri rapide pentru a reduce sau, știu eu, stabiliza leziuni grave și pentru a îmbunătăți șansele de supraviețuire, până la urmă, ale unei persoane. Totodată, abilitățile de acordare a primului ajutor îi învață pe oameni cum să își păstreze calmul într-un caz de urgență, precum și bunătatea și dorința de a ajuta pe ceilalți oameni. Că de multe ori, din dorința de a face bine, putem face rău, dacă nu cunoaștem măsuri de prim ajutor”, a spus, la Radio România Actualități, Silviu Lefter.
Ce presupun cursurile de prim ajutor pentru elevi
Asociația Școala Mamei Junior organizează cursuri de prim ajutor adaptate vârstei și nivelului de înțelegere. „Putem face cursuri în care copiii învață cum să acționeze când se rănesc ei sau prietenii lor. Elevii au posibilitatea de a face ceva deosebit cu materiale profesioniste și interactive”, transmit reprezentanții asociației. Cursurile sunt susținute de un trainer special, dr. Ioana Vartosu, medic de familie, care predă de peste 10 ani și a pregătit peste 5.000 de cursanți.
Pentru ca totul să fie cât mai simplu de înțeles, cursanților li se pun la dispoziție materiale didactice performante. Vorbim despre manechini cu aplicație de evaluare a manevrelor de resuscitare, baloane de respirație, veste pentru manevra Heimlich. La final, participanții primesc o diplomă de absolvire a cursului. Detalii despre cursuri și modalitatea de înscriere se obțin telefonic sau pe WhatsApp la numărul 0744187595. Cursurile pentru elevi sunt gratuite, fiind necesară doar plata unei taxe de deplasare de 100 lei. Asociația Școala Mamei Junior organizează cursuri și pentru părinți sau companii / grădinițe / cluburi / afterschool-uri. În funcție de numărul de persoane și profilul cursului, locația poate fi la sediul asociației sau la sediul companiei.
[…] de învățământ din Sectorul 1 vor beneficia gratuit de opționale de limbi străine și cursuri de dezvoltare personală. O astfel de măsură ar trebui adoptată la nivelul întregii […]
[…] de învățământ din Sectorul 1 vor beneficia gratuit de opționale de limbi străine și cursuri de dezvoltare personală. O astfel de măsură ar trebui adoptată la nivelul întregii […]