Ateliere de artă pentru copii la Suceava – Din secretele maeştrilor
Muzeul Național al Bucovinei anunță începerea Atelierelor de artă pentru copii Din secretele maeştrilor – lumină şi culoare. Se vor desfășura în perioada 22 august – 2 septembrie 2022, la Muzeului de Istorie.
Două ateliere pentru copii
Anul acesta, organizatorii revin cu două dintre atelierele consacrate –“Alternative plastice” – linogravură și “George Lowendhal – scenograf” – confecționare marionete, ambele apreciate de micii artiști. Participanții vor fi inițiați în tainele maeștrilor de lectorii Camelia Sadovei și Gonda Tamira Cojocariu.
Prin organizarea acestor ateliere se urmărește familiarizarea copiilor cu limbajul şi mijloacele de expresie plastice specifice graficii și scenografiei, precum și analizarea imaginii artistice prin raportare la tehnicile şi lucrările de artă studiate.
Premii şi diplome
Folosind materiale, instrumente şi tehnici specifice fiecărui gen, se încurajează exprimarea sensibilităţii, imaginaţiei şi creativităţii artistice în creaţii plastice proprii.
Materialele şi ustensilele necesare desfăşurării atelierelor sunt asigurate de către Muzeul Național al Bucovinei.
La finalul atelierelor, în luna septembrie, Muzeul Național al Bucovinei va organiza o expoziţie cu lucrările realizate de participanţi în cadrul celor patru ateliere.
În ziua vernisajului vor fi acordate premii şi vor fi înmânate diplome de participare tuturor expozanţilor.
Despre muzeu
Istoria înfiinţării muzeului sucevean începe acum mai bine de 100 de ani. La 4 ianuarie 1900, câţiva intelectuali suceveni înfiinţează Societatea „Muzeul” cu scopul de a păstra şi valorifica pentru public vestigiile istorice ale oraşului. Această iniţiativă a apărut în momentul în care la Cetatea de Scaun a Sucevei se realizau ample lucrări de curăţare a ruinelor sub conducerea arhitectului Karl A. Romstorfer. Cu acest prilej au fost descoperite numeroase obiecte medievale. Dorinţa ca piesele descoperite să rămână la Suceava l-a făcut pe profesorul Iosif Fleişer să solicite deschiderea unui muzeu la Suceava. Acesta era o ca sucursală a celui înfiinţat la Cernăuţi.