Ateliere de Robotică distractivă la Muzeul Antipa. Cum te poți înscrie
În perioada 23 – 26 august copiii sunt invitați la noi ateliere de Robotică distractivă la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din București. Cei mici află despre cum funcționează roboții și cât de repede se pot mișca ei. Apoi, la final le vor da chiar ei comenzi.
Atelierele sunt menite să-i învețe pe copii, într-un mod distractiv, noțiuni introductive despre robotică și programare. Vor descoperi cum arată echipamentele IT și vor afla cum sunt construiți roboții. Cel mai interesant lucru e că vor avea ocazia să-i programeze chiar ei pentru a îndeplini diverse sarcini. Programul se adresează copiilor cu vârste cuprinse între șapte și 14 ani și se va desfășura în intervalul orar 16:30 – 17:30.
„Participând la aceste ateliere de vacanță micuții își vor putea forma un model de organizare mentală care îi va ajuta să abordeze mai simplu și mai clar situațiile. Indiferent că este vorba despre rezolvarea unui exercițiu matematic sau realizarea unei compuneri. De asemenea, copiii vor învăța încă de pe acum să ia decizii responsabile și să înțeleagă efectul lor pe parcursul derulării acțiunilor planificate. Atelierele de Robotică distractivă sunt realizate într-o manieră veselă, relaxantă, cu mulți roboți și accesorii robotice. Lucrăm cu roboți educaționali de diverse forme și cu funcții multiple. Învățam să îi programăm, dar și construim subansambluri robotice”, transmit reprezentanții Muzeului Antipa.
Înscrierile se fac, în limita locurilor disponibile, prin completarea unui formular disponibil aici. După completarea formularului de rezervare, veți primi un email de confirmare a rezervării locului, iar apoi veți putea achita online taxa de participare prin: https://antipa.iabilet.ro/ sau www.iabilet.ro. Rezervarea fermă a locului se transmite doar după achitarea taxei de participare.
Tematica atelierelor
Modulul 2 al atelierelor Robotică distractivă cuprinde patru teme, una mai interesantă ca alta:
Cum funcționează un robot? Poate el să simtă, să gândească și să ia decizii? Copiii vor afla ce dispozitiv poate fi numit, de fapt, robot și cum poate funcționa: simte, se mișcă, aude, gândește, vede? După ce vor descoperi cum sunt alcătuiți roboții, copiii vor merge mai departe explorând modalități de programare a acestora și realizând sisteme de comunicare cu ei.
Se poate da un robot pe modul „TURBO”? Oare roboții pot merge mai repede? Pot vorbi și mai repede? Au un buton pentru modul „TURBO”? La aceste întrebări vor reuși să răspundă copiii după ce vor parcurge lecția despre funcția turbo, o lecție pe care o vor parcurge în viteză.
Înainte, la stânga sau la dreapta? Reușim să scăpăm din labirint? În cadrul acestei întâlniri copiii vor fi provocați să ghideze roboții astfel încât ei să evite obstacolele și culoarele închise dintr-un labirint și să găsească în timp record calea spre ieșire.
Copiii preiau controlul asupra roboților. La ultima întâlnire copiii le vor ordona roboților ce să facă, ce să spună și încotro să meargă.
„Va fi un curs pe care pasionații de tehnologie îl vor adora, pentru că vor avea șansa de a-și construi propria lor lume. Astfel, din constructori, vor deveni programatori și îndrumători, dezvoltându-și cunoștințele acumulate, metodele de soluționare a problemelor întâlnite și posibilitatea de a simula diverse situații în care vor plasa roboții în rolul principal”, mai transmit reprezentanții Muzeului Antipa. Atelierele Robotică distractivă sunt realizate de Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și Școala IT.