Începe a treia etapă de admitere în învățământul liceal din Timiș. Cum se face repartizarea
Absolvenții clasei a VIII-a din județul Timiș care nu au fost repartizați la un liceu până acum se pot înscrie la a treia etapă de admitere în învățământul liceal. Înscrierile au loc în perioada 22 – 25 august.
Inspectoratul Școlar Județean Timiș a transmis informații privind organizarea și desfășurarea etapei a treia de admitere în învățământul liceal. La această etapă pot participa atât candidații din seria curentă, precum și cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2022 – 2023.
Pentru înscriere candidații trebuie să completeze o cerere tip disponibilă aici (pagina 2). Apoi aceasta trebuie depusă, în perioada 22 – 25 august, la unitatea de învățământ de proveniență. Conducerea unității de învățământ are obligația de a certifica exactitatea datelor solicitanților și de a transmite cererile Comisiei Județene de Admitere până în data de 26 august 2022, ora 12:00. Trei zile mai târziu, adică în 29 august, începând cu ora 9:00, la Liceul Teoretic J. L Calderon din Timișoara va avea loc ședința publică de repartizare a absolvenților de clasa a VIII-a pe locurile rămase libere de către Comisia Județeană de Admitere Timiș. Candidații și părinții / reprezentanții legali ai acestora trebuie să aibă asupra lor documentul de identitate.
Cum se face repartizarea elevilor în licee
Repartizarea candidaților din etapa a treia se va realiza în ședință publică, respectându-se următoarea ordine:
Repartizarea candidaților care au susținut examenul de Evaluare Națională, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere;
Repartizarea celorlalți candidați care nu au susținut examenul de Evaluare Națională, în ordinea descrescătoare a mediilor de absolvire a claselor V-VIII.
În cazul în care există medii de admitere egale, repartizarea candidaților se va face ținându-se cont, în ordine, de următoarele criterii:
Media generală obținută la Evaluarea Națională din clasa a VIII-a;
Media generală de absolvire a claselor V – VIII;
Nota obținută la proba de limba și literatura română din cadrul Evaluării Naționale;
Nota obținută la proba de matematică din cadrul Evaluării Naționale.