Ultimele zile de înscrieri la Clubul de vacanță de vară în limba franceză. Ce-i așteaptă pe copii
Institutul Francez din Timișoara invită copiii cu vârste cuprinse între șase și 14 ani să se înscrie la Clubul de vacanță de vară în limba franceză. Timp de două săptămâni participanții pornesc în fel și fel de călătorii imaginare și totodată învață limba franceză.
Cei de la Institutul Francez spun că „Vacanța nu este vacanță fără o călătorie, fie ea și imaginară”. Așadar, ei au programat deja călătoriile în Franța și în jurul lumii. Tot ce aveți de făcut e să vă rezervați locul pentru sesiunea ce are loc în perioada 22 august – 2 septembrie, de luni până vineri între orele 9:00 – 13:00. Înscrierile se fac online, până în 19 august, completând un formular disponibil aici. Tariful pentru întreg modulul (care are 40 de ore) costă 720 lei, iar locurile sunt limitate. Grupurile formate au maximum 12 copii.
Distracție garantată la Clubul de vacanță
„Cursurile se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani și sunt organizate pe module. Acestea le permit copiilor să se inițieze sau să își perfecționeze limba franceză, amuzându-se în același timp. Curiozitățile vor fi satisfăcute, distracția este garantată. Veniți cu noi în această aventură unică”, transmit reprezentanții Institutului Francez din Timișoara. Clubul de vacanță de vară în limba franceză are loc de luni până vineri, în fiecare zi, la sediul instituției, iar fiecare sesiune e concentrată în jurul unei tematici specifice.
Limba franceză e o limbă frumoasă, iar învățarea ei trebuie să fie asociată cu o activitate făcută din plăcere. Tocmai de aceea Clubul de vacanță vizează, prin activitățile propuse, mobilizarea creativității și imaginației participanților. „Plecând de la activități interactive de divertisment organizate la sediul Institutului, în jurul unui proiect pedagogic, obiectivul principal al acestui program este dezvoltarea competențelor de comunicare orală în limba franceză”, mai transmit reprezentanții Institutului Francez din Timișoara. Mai multe detalii despre Clubul de vacanță de vară în limba franceză puteți obține de aici.