„Școala pentru toți copiii!” – Filme despre segregare, făcute chiar de elevi
Proiectul „Școala pentru toți copiii!” a organizat recent un concurs de flash-mob. În cadrul acestuia, elevii din 33 de școli din țară au avut posibilitatea de a crea un filmuleț în care să combată segregarea în școli.
Concursul de flash-mob organizat în cadrul proiectului „Școala pentru toți copiii!” și-a ales câștigătorii. Este vorba despre trei școli din județele Prahova, Suceava și Botoșani.
„Școala pentru toți copiii!” este un proiect implementat de Centrul de Advocacy și Drepturile Omului (CADO) în parteneriat cu Asociația Consultanților în Dezvoltare Comunitară (ACDC). În cadrul acestuia s-a desfășurat o campanie de informare și educare cu privire la segregarea școlară și drepturile copilului.
Scopul campaniei a fost creșterea gradului de conștientizare cu privire la necesitatea asigurării educației incluzive, a părinților și victimelor segregării, precum și a impactului segregării la nivel personal, educațional și asupra societății și importanța dreptului egal la educație de calitate. „Școala pentru toți copiii!” s-a desfășurat în Botoșani, Brașov, Constanța, Cluj, Iași, Ialomița, Maramureș, Mureș, Prahova, Suceava și București.
„Școala pentru toți copiii!” combate segregarea din școli
Campania a fost lansată de ACDC în luna august 2021. Pe atunci, ea s-a numit „Și la Școală Suntem Toți la Fel!” și a constat în organizarea de sesiuni de informare cu cadrele didactice din cele 11 județe. Prioritare au fost cadrele didactice din școlile care prezintă semne de segregare. De asemenea, anul trecut au fost organizate sesiuni pentru informarea părinților și membrilor comunităților (1200 participanți) unde au fost identificate cazuri de segregare.
Ziua de 4 aprilie 2022 a fost dedicată organizării de flash mob-uri. Peste 2.400 de elevi din școlile identificate ca fiind segregate au participat. Fiecare școală și-a regizat propriul film de prezentare. Fondul muzical a fost selectat de către elevii-participanți, iar locația a fost aleasă de către cadrele didactice-coordonatori de eveniment de comun acord cu elevii.
Campania a culminat cu realizarea unui film de scurt metraj privind segregarea școlară prin includerea unor testimoniale ale elevilor din școlile segregate. Toate materialele video înscrise în competiție pot fi vizionate accesând acest link. În urma selecției realizate de un juriu, au fost declarate câștigătoare trei școli din Prahova, Suceava și Botoșani:
Locul I – Școala Gimnazială Mâneciu Pământeni din județul Prahova – cu 100 de puncte;
Locul 2 – Școala Gimnazială „Nicolae Stoleru” Baia din județul Suceava – 85 de puncte;
Locul 3 – Școala Gimnazială nr. 1 Sulița din județul Botoșani – cu 75 de puncte.