Cum se manifestă depresia și anxietatea în rândul copiilor. Sfaturile psihiatrilor
Deși unii adulți refuză să creadă acest lucru, depresia și anxietatea sunt o problemă reală în rândul copiilor. Din această cauză este bine să știm cum să identificăm cât mai rapid simptomele pentru a le putea oferi ajutorul de care are nevoie.
Atunci când ne gândim la copilărie ne gândim la o perioadă fericită, lipsită de responsabilități și de griji. Realitatea este însă alta. Deși duc o viață aparent fără lipsuri, mulți copii se pot confrunta cu depresie sau cu anxietate. Mai exact, anxietatea este cea mai răspândită problemă a micuților de toate vârstele. Ea nu ține cont de gen, statut social sau nivelul inteligenței.
Organizația „Salvați Copiii” a condus un studiu în acest sens în anul 2010. Pe atunci, 20% dintre copiii români sufereau de o afecțiune psihică, 3,5% au fost diagnosticați cu depresie clinică și 13% cu tulburări de anxietate. La nivelul României existau astfel în total 880.709 copii cu probleme și tulburări de sănătate mintală.
Deși în realitate aceste probleme sunt des întâlnite, nu ele sunt motivul pentru care cei mici ajung la specialiști. De cele mai multe ori, ele se manifestă prin agresivitate, nevoia de atenție, o alimentate neadecvată și, în cazuri extreme, tentative de suicid.
Anxietatea poate interfera serios cu viața copiilor
Anxietatea este un semn al suferinței personale. Ea poate interfera serios cu viața copiilor, în special pe plan educațional și social. De asemenea, dacă problema anxietății nu este tratată în copilărie, copiii anxioși se transformă ulteriori în adulți anxioși.
La maturitate, aceasta poate afecta performanța la locul de muncă, pot afecta relațiile cu familia sau cu prietenii și pot duce chiar la abuzul de droguri și de alcool, depresie și suicid.
Nu se știe exact care este cauza anxietății la copii. Totuși, unul dintre factorii ce cauzează această problemă este reacția părinților asupra comportamentului anxios al celui mic.
Fraze precum „ți-am oferit tot ce ai vrut, de ce te comporți așa?” sau „nu ai niciun motiv să fii anxios, ești mic și te poți juca toată ziua” nu îi ajută deloc pe copiii să-și depășească problemele. Ba din contră, ele pun și mai multă presiune pe ei.
Totodată, există și factorii genetici, dar și factori de stres precum: separarea părinților, decesul cuiva drag, bullying-ul, performanțele școlare slabe, violența domestică, bolile sau anumite accidente.
Cum se manifestă depresia și anxietatea în rândul copiilor
În majoritatea cazurilor, anxietatea și depresia se manifestă prin tristețe, ostilitate, agitație sau schimbări bruște de stare. Aceste simptome pot varia de la un copil la altul și pot trece neobservate sau pot fi interpretate greșit. Schimbările emoționale și psihologice care vin cu maturizarea și cu atingerea pubertății pot masca, de multe ori, ceea ce este de fapt depresia.
Copiii se pot simți rău. Uneori pot refuza să se ducă la școală. Par brusc foarte dependenți de un părinte sau de un adult care îi are în grijă. În cazuri extreme, își pot face griji constant și în exces cu privire la pericolul de moarte în care se află părinții. Adolescenții pot fi triști, se pot izola, pot crea probleme la școală și se pot simți neînțeleși.
În cazul în care îți suspectezi copilul că ar putea suferi din cauza depresiei sau a anxietății contactează un specialist. Aici vorbim despre medicii de familie, consilierii școlari, psihologii clinicieni, psihoterapeuții sau psihiatrii. În urma unei evaluări se va putea realiza un plan de intervenție terapeutică care să-l ajute și să-l susțină pe copil.