Copiii, victimele accidentelor rutiere în România. Avem cel mai mare număr de decese din Europa
Copiii sunt victimele accidentelor rutiere în România. Conform statisticilor, țara noastră are cel mai mare număr de victime la un milion de locuitori în urma accidentelor în trafic.
România este pe primul loc în Europa când vine vorba de numărul victimelor accidentelor auto. De cele mai multe ori, copiii sunt cei care ajung să sufere din cauza lipsei de educație în rândul șoferilor.
Doar în 2021, 2.159 de copii au fost victimele accidentelor rutiere în România. Niciunul dintre aceștia nu era protejat de sisteme de siguranță auto precum scaunul de copii sau centura de siguranță.
În același raport publicat de Poliția Română, 142 dintre aceștia și-au pierdut viața. Specialiștii susțin că statistica se referă doar la copiii cu vârsta între 0 și 14 ani. În realitate, numărul victimelor ar putea fi mai ridicat.
Numărul de decese în urma accidentelor rutiere este în declin în restul Europei
La nivelul Uniunii Europene, numărul de decese cauzate de accidentele auto a crescut cu 5% în 2021 față de 2020. Cea mai sigură țară din lume în acest sens a fost Suedia care a înregistrat doar 18 decese la un milion de locuitori.
În România au fost înregistrate 93 de decese la un milion de locuitori, adică cea mai mare rată din Europa. Media Uniunii Europene a fost de 44 de decese din accidente rutiere la un milion de locuitori, jumătate din numărul nostru. În alte țări precum Germania sau Anglia, numărul de decese în rândul minorilor a fost cel mai mic din istorie. Acest trend pare să fie valabil pentru majoritatea țărilor din Europa și va continua și în anii viitori.
Misiunea Zero Copii neasigurați în mașină
Accidentele rutiere pot fi prevenite doar prin educație. Atunci când ne urcăm la volan nu suntem responsabili doar de viețile noastre, ci și de cele ale pasagerilor și a celorlalți participanți din trafic. Din această cauză, Poliția Română a decis să lanseze campania „Misiunea Zero Copii neasigurați în mașină”.
Campania își propune să ridice gradul de conștientizare în rândul părinților cu privire la importanța folosirii sistemelor de siguranță pentru copii. Cele 142 de decese ar fi putut fi prevenite dacă s-ar fi luat măsurile necesare.
Vor fi distribuite gratuit materiale informative
„ <<Misiune Zero Copii neasigurați>> are ca scop conștientizarea și responsabilizarea tuturor cetățenilor, dar, în special a părinților, cu privire la obligativitatea folosirii sistemelor de siguranță în mașină, în special dacă alături de noi călătoresc cei mici. Trebuie să fim conștienți că exemplul personal este foarte important pentru micuții noștri, iar prin încălcarea regulilor de circulație ajungem să ne expunem copiii unor riscuri majore.
Prin această campanie ne propunem să le transmitem adulților importanța respectării normelor rutiere prin portul centurii de siguranță și a sistemelor de retenție în cazul copiilor, pentru că, de cele mai multe ori, acestea au salvat vieți”, a declarat pe site-ul oficial al Poliției Române George Grigore, directorul Direcției Rutiere.
Campania va fi susținută prin intermediul mijloacelor de comunicare mass-media, spoturi TV, radio și online. Ea se va desfășura pe perioada întregii veri. Toate materialele informative pe această temă vor fi oferite direct în Stațiile Petrom care este partener oficial al proiectului.