Primul muzeu din România dedicat 100% fotbalului se deschide în București
Veste bună pentru pasionații de sport. Primul muzeu din România dedicat 100% fotbalului se deschide în București. Acesta va conține atât obiecte ce le-au aparținut marilor fotbaliști români, cât și a legendelor internaționale.
Bucureștiul va intra în curând pe harta orașelor europene care au un muzeu sportiv dedicat în întregime fotbalului. De acum, fanii nu vor mai fi nevoiți să călătorească pentru că vor avea chiar în centrul orașului un loc unde să admire și să simtă istoria și secretele sportului. Proiectul este unul privat și are valoarea de 1,6 milioane de euro.
Football Museum Bucharest este primul muzeu din România dedicat 100% fotbalului. El va concura cu cele mai cunoscute muzee sportive din Europa, se întinde pe opt niveluri și va găzdui colecții în premieră, precum și experiențe interactive. Pe lângă spațiile expoziționale, muzeul va avea și o cafenea, un bistro și o sală de evenimente private aflate permanent la dispoziția vizitatorilor.
După statisticile oficiale, în România 15,9 milioane de oameni vizitează anual muzeele, monumentele, grădinile botanice, grădinile zoologice și rezervațiile naturale ale țării. Football Museum Bucharest își propune să ajute la îmbunătățirea acestor cifre și să genereze mai mulți turiști în capitală.
Vizitatorii vor putea vedea tricourile unor mari jucători
Viitorul muzeu bucureștean nu va fi dedicat doar fotbalului românesc, ci și celui internațional. Fanii fotbalului vor putea vedea aici colecții impresionante de articole de valoare ale jucătorilor străini care au scris istorie, precum și pe cele ale jucătorilor români faimoși.
Câteva dintre obiectele de valoare care se vor regăsi în muzeu sunt:
tricoul purtat de Maradona în sezonul 1983 – 1984, când juca la Barcelona
tricoul purtat de Hagi la Real Madrid în sezonul 1990 – 1991 (varianta pe alb)
tricoul lui Ronaldo dintr-un meci al naționalei Braziliei, semnat de dublul câștigător al Balonului de Aur, dar și de Ronaldinho și Roberto Carlos.
Football Museum Bucharest va fi amplasat în Centrul Vechi al Capitalei. El își propune să le ofere o experiență de neuitat turiștilor români și străini. Mai multe informații despre muzeu și despre când va fi deschis găsiți pe site-ul oficial.