A apărut Stray, jocul care îți permite să explorezi lumea din perspectiva unei… pisici
Veste bună pentru gameri și pentru iubitorii de pisici. Recent a fost lansat Stray, jocul care îți permite să experimentezi viața din perspectiva unei feline. El este disponibil atât pe PC, cât și pe PlayStation și pe Xbox.
Ti-ai imaginat vreodată cum este să fii o pisică? Să explorezi nestingherit orașul, să vânezi păsări și să dormi când vrei? Dacă da, atunci avem o veste bună pentru tine. A apărut un joc care îți permite să trăiești viața unei pisici din confortul propriei case.
Stray, noul joc al studioului francez BlueTwelve, a fost lansat marți, 19 iulie, pe PC, PlayStation și Xbox. Acest minunat joc le permite gamerilor să exploreze o lume subterană părăsită drept o pisică portocalie extrem de simpatică ce încearcă să se reunească cu familia sa. În cazul în care nu sunteți convinși încă, Stray are un buton special care face personajul principal să miaune. Nu ai cum să ratezi ceva așa drăguț!
Jocul a fost anunțat pentru prima oară în anul 2020 în cadrul evenimentului de lansare a consolei PlayStation 5. Din start, toată atenția publicului s-a concentrat pe el. Nu este greu să ne imaginăm de ce. Într-o mare de jocuri violente sau dificile, un joc despre o pisică portocalie ce explorează liniștită un oraș părăsit pare o gură de aer proaspăt.
Imediat după lansare, jocul a devenit viral pe Twitter, într-o singură seară fiind postate peste 350.000 de tweet-uri legate de el. Cei mai mari fani ai jocului nu au fost însă gamerii ci, mai degrabă, prietenii blănoși a acestora. O mulțime de oameni au filmat reacțiile animalelor lor de companie la joc, multe dintre ele fiind adorabile. Era și timpul ca animăluțele să fie reprezentate ca și personaje principale în jocuri.
Pe blogul oficial PlayStation, echipa de dezvoltatori ai jocului au prezentat cele trei feline ce au servit drept muze pentru designul personajelor. Una dintre ele este Murtaugh, o pisicuță portocalie găsită sub o mașină din Montpellier, Franța. Fără probabil să știe, ea are parte acum de faimă pe tot globul.
Animațile jocului sunt unele din punctul său forte. Animatorii nu s-au folosit de costume speciale care captează mișcările felinelor. Pentru a surprinde toată grația lor, animatorii jocului au desenat fiecare mișcare cu mâna. De asemenea, dezvoltatorii jocului au avut parte și de o supervizare strictă. Micuțele feline au vizitat constant studioul BlueTwelve unde s-au bucurat de gustări și mângâieri.
Până în prezent, toate recenziile jocului sunt pozitive. Mulți consideră că este un pretendent puternic pentru titlul de „Jocul Anului”. Cei interesați pot găsit jocul pe platforma Steam la prețul de 30 de euro. Același preț este și în magazinele PlayStation și Xbox. Totuși, cei abonați la serviciul PlayStation Plus se pot bucura de Stray gratuit în această lună.