„Micii arhitecți” a ajuns în Topolovățul Mare. Participanții au călătorit în toată lumea
Atelierul „Micii arhitecți” a ajuns în acest an în Topolovățul Mare. Studenții voluntari ai Facultății de Arhitectură și Urbanism ai Universității Politehnica Timișoara i-au purtat pe micii participanți, prin intermediul activităților, în toată lumea.
Atelierul „Micii arhitecți” a ajuns la cea de-a V-a ediție. Studenții voluntari ai Facultății de Arhitectură și Urbanism ai Universității Politehnica Timișoara au vizitat joi, 14 iulie, școala de vară „Alternativa de Vacanță” care se desfășoară în Topolovățul mare. Acolo, ei i-au purtat pe elevii școlii gimnaziale din localitate într-o călătorie imaginară.
Activitatea a fost organizată în colaborare cu Asociația Alternativ Ed din Lugoj, cu sprijinul Școlii Gimnaziale a Primăriei Topolovățul Mare, precum și a Elba Com care le-a asigurat celor mici pizza și sucurile.
În total, la atelier au participat 87 de elevi din clasa pregătitoare și până în clasa a VIII-a. Aceștia proveneau din localitățile comunei: Șuștra, Ictar Budinț, Cralovăț, Iosifalău, Topolovățul Mic și Topolovățul Mare.
„Arhitectura pe cele șapte continente”
În fiecare an, atelierul „Micii arhitecți” are o tematică. Tematica din 2022 a fost „Arhitectura pe cele șapte continente”. În acest sens, studenții voluntari ai Facultății de Arhitectură și Urbanism le-au oferit copiilor „bilete de avion” spre cele șapte destinații (Europa, Asia, Africa, America de Nord, America de Sud, Australia și Antarctica).
Fiecare continent a fost prezentat amplu, cu elemente specifice de arhitectură, dar și de cultură. De asemenea, studenții au pregătit machete 3D ale celor mai reprezentative clădiri de pe fiecare continent. Ulterior, elevii le-au asamblat și decorat în propria viziune.
La final, cele mai bune lucrări au fost recompensate de organizatori cu premii și diplome. Totuși, cel mai important câștig al elevilor a fost ziua de neuitat, în care, printr-un sistem alternativ educațional, au descoperit lucruri noi ș au văzut posibilitățile pe care lumea le oferă. Universitatea Politehnica Timișoara le-a oferit celor mici caiete, pixuri și machete 3D din seria „Timișoara la plic”.