• stiri@stiripentrucopii.com
Cauta
Logo
  • ACASĂ
  • AZI
    • AZI ÎN LUME
    • AZI ÎN ROMÂNIA
  • (NU) NE PLACE
    • NE PLACE
    • NU NE PLACE
  • BE COOL
    • SĂNĂTATE
    • FASHION
    • SPORT
    • ECO STUFF
  • COOLTURA
  • EDUCAȚIE
  • PE NET
    • PERICOLELE PE INTERNET
    • JOCURI / APLICATII
  • PENTRU PĂRINȚI
  • DE LA CITITORI
  • ANUNȚURI
Alt
  • ACASĂ
  • AZI
    • AZI ÎN LUME
    • AZI ÎN ROMÂNIA
  • (NU) NE PLACE
    • NE PLACE
    • NU NE PLACE
  • BE COOL
    • SĂNĂTATE
    • FASHION
    • SPORT
    • ECO STUFF
  • COOLTURA
  • EDUCAȚIE
  • PE NET
    • PERICOLELE PE INTERNET
    • JOCURI / APLICATII
  • PENTRU PĂRINȚI
  • DE LA CITITORI
  • ANUNȚURI
1
  • by Stiripentrucopii
  • iulie 15, 2022

Locuri de poveste din Europa. Ai vizitat vreunul din ele?

Săptămâna aceasta facem o excepție și întrerupem puțin rubrica noastră despre locuri de poveste din România. Am tot povestit despre locurile frumoase pe care le avem, însă, pentru că tot e vară și e perioada concediilor, ne-am gândit să vă prezentăm și câteva din locurile de poveste din Europa. La fel ca la noi, și în lume există o mulțime de obiective turistice, unele mai interesante decât altele. Copii, dați-le idei părinților!

Cei de la time.com au realizat aici o listă cu 50 de destinații extraordinare de explorat. Noi am selectat câteva din Europa, iar în cele ce urmează vă povestim câte puțin despre fiecare.

Dolni Morava, Cehia

Unul dintre cele mai interesante obiective turistice din stațiunea de vacanță Dolni Morava din Republica Cehă este Podul Sky Bridge 721. Acesta e cel mai lung pod pietonal suspendat din lume, măsurând 721 m și aflându-se la mai mult de 95 m deasupra văii și a pârâului Mlynsky. Podul a intrat chiar și în Cartea Recordurilor. Înainte de asta, deținătorul titlului a fost Podul Baglung Parbat din provincia Gandaki, Nepal.

Valencia, Spania

Vechiul oraș – port Valencia, pe coasta de sud-est a Spaniei, integrează perfect peisajul său urban inovator cu cel natural. Anul acesta, Organizația Mondială de Design a selectat Valencia drept Capitala Mondială a Designului 2022. Acest titlu a fost sărbătorit cu evenimente, expoziții și un nou pavilion de spectacol. Cea mai recentă adăugare la complexul cultural, CaixaForum , și-a deschis porțile în iunie cu trei expoziții, printre care „ Faraón. Rey de Egipto ”, care prezintă artefacte egiptene antice împrumutate de la British Museum.

Madeira, Portugalia

Chiar în mijlocul Atlanticului, insulele Madeira și Porto Santo sunt un paradis al frumuseții naturale. Turiștii pot merge la o plimbare de-a lungul canalelor de irigare, pot vizita orașul Funchal sau pot călători liber în jurul insulei. Plimbările cu barca sunt o modalitate excelentă de a admira coasta dintr-o perspectivă diferită.

Kaunas, Lituania

Kaunas este al doilea oraș ca mărime din țară și reprezintă centrul vieții economice, științifice și culturale din Lituania. Principalele atracții ale acestui loc sunt: orașul vechi Kaunas, Muzeul Diavolului (inclus în lista celor mai unice muzee din lume), Muzeul Jucăriilor și Castelul Kaunas.

Calabria, Italia

Calabria, oraș cunoscut și ca vârful cizmei italiene, este o regiune din sudul Italiei caracterizată prin diversitatea incredibilă a peisajelor sale. Cea mai mare parte a regiunii este muntoasă sau deluroasă, iar o mică parte e reprezentată de câmpie.  Calabria are una dintre cele mai vechi înregistrări ale prezenței umane în Italia.

Skelleftea, Suedia

Skelleftea este unul dintre cele mai apreciate puncte de atracție din Suedia, oferind o experiență de neuitat în natură. Turiștii pot descoperi cum e viața pe coastă, cum e viața în pădure, pot gusta din preparatele de la fermele locale și se pot bucura de peisajele superbe din zonă.

Copenhaga, Danemarca

Danezii se numără printre cei mai fericiți oameni din lume, deci o vacanță la Copenhaga sigur e una reușită. Orașul oferă un amestec de arhitectură modernă și artefacte istorice, cum ar fi observatorul Turnului Rotund. Galerii de artă, străzi înguste, canale, parcuri și biserici în stil baroc completează atracțiile culturale ale orașului.

Sursă foto: instagram.com/gokids_club, instagram.com/fundacionconexus, instragram.com/serge_molodets, instagram.com/jz_travel_journal, instagram.com/janlubas, instagram.com/anla6805, instagram.com/iamsakibakhter, instagram.com/evercila

Locuri de poveste din România. Trei sate, calificate la un concurs mondial

  • Tags:
  • europa
  • locuri de poveste
  • stiri pentru copii
  • vacanta

Navigare în articole

Prev Article
Next Article
Copyrights © 2019 stiripentrucopii.com
 

 

Încarc comentariile...