A început recensământul berzelor albe. Și tu poți ajuta la numărarea lor. Uite cum
În perioada 10 iunie – 10 iulie are loc recensământul berzelor albe. Proiectul, numit „Uite barza” și inițiat de Societatea Ornitologică Română (SOR) și sprijinit de companiile Enel din țară, se află la cea de-a șasea ediție. Oricine poate contribui la numărarea berzelor. Chiar și copiii. Cum se face totul vă spunem în cele ce urmează.
Cu siguranță și voi ați văzut berze pe stâlpii de curent, iar prima reacție a fost „Uite barza”, exact denumirea proiectului. Pentru a ajuta la recenzarea acestor păsări tot ce vă trebuie e un smartphone pe care să instalați aplicația gratuită „Uite barza”, disponibilă atât pentru iOS, cât și pentru Android. Atunci când ajungeți lângă un cuib de berze, trebuie să porniți GPS-ul telefonului și aplicația. După înregistrarea locației, în aplicație trebuie completate câteva informații precum numărul de păsări prezente la cuib, pe ce fel de construcție se află cuibul, numărul puilor din cuib și dacă acesta e sau nu în pericol. Pentru oferirea acestor date, dacă nu vă descurcați, puteți cere ajutorul părinților sau unui adult.
De asemenea, aplicația vă solicită și realizarea unei fotografii a cuibului. Poziția lui trebuie marcată prin intermediul GPS-ului cât mai aproape posibil de stâlp sau de suportul pe care se află cuibul. Asta înseamnă că înregistrarea nu se poate face de la distanță sau din mașină. Dacă nu există o conexiune la internet, datele salvate în aplicație pot fi trimise și ulterior. Acestea ajung în baza de date a SOR și sunt apoi validate de către biologi.
Barza albă, specie protejată
Barza albă este o specie protejată și îi place să stea la noi în țară. Recenzarea acestor păsări îi ajută pe specialiști să folosească datele pentru a conserva populația de berze din România. „Ca în fiecare an, ne bazăm pe susținerea cât mai multor iubitori de păsări, natură și călătorii. Oricine poate să devină erou în mare aventură a numărării berzelor albe. Tot ce trebuie să facă este să descarce aplicația Uite barza! și să se familiarizeze cu ea. Cei mai activi utilizatori ai aplicației vor fi recompensați și în acest an”, a precizat Valentin Marin.
Societatea Ornitologică Română demarează pentru prima dată și un proiect de supraveghere video a unui cuib de berze albe. Împreună cu partenerii de la Enel, specialiștii SOR au instalat o cameră de supraveghere prin intermediul căreia puteți urmări în direct un cuib de berze din comuna Călugăreni, județul Giurgiu. Link-ul către transmisiunea live e disponibil aici. Și în județul Timiș, la Cărpiniș și Carani, au fost amplasate camere video. Transmisiunile pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Asociației Wildlife România și pe site-ul oficial al organizației.