Noutățile lunii la Disney Channel și Disney Junior
Fiecare lună vine cu episoade sau chiar seriale noi la două din posturile TV preferate de copii. Astăzi vă spunem care sunt noutățile lunii iunie la Disney Channel și Disney Junior.
Ce-ar fi lumea fără mister? Probabil că ar fi plictisitor, nu-i așa? Ei bine, la Disney Channel nu există plictiseală, iar voi, copiii, știți asta cel mai bine. Unul din serialele care nu te lasă să te plictisești se numește „Secretele din Sulphur Springs”. Începând cu data de 4 iunie, în fiecare sâmbătă și duminică, de la ora 20:25, Griffin și Harper călătoresc în timp. Aceștia ajung chiar până în anul 1930. „Vor descoperi legătura lui Harper cu hotelul, originea portalului și identitățile fantomelor”, transmit reprezentanții Disney Channel.
Viața ar fi tristă dacă nu ar exista îmbrățișări și dacă nu ne-am amuza pe baza a fel și fel de lucruri. La Disney Channel de amuzament și îmbrățișări se ocupă Molly McGee, o fetiță optimistă care e prietenă cu… o fantomă. Episoadele din serialul „Fantoma și Molly McGee” pot fi urmărite începând cu data de 29 iunie, de la ora 20:15.
Disney Junior vine cu un serial nou pentru cei mici
Nici telespectatorii mai micuți nu au fost uitat. Și pentru ei au fost pregătite noi aventuri luna aceasta. În plus, în grilă își face loc un nou serial: „Alice în cofetăria minunilor”. Când tânăra Alice moștenește cartea de bucate fermecată a bunicii sale, ea devine responsabilă de Cofetăria Minunilor descoperind magia mâncării și capacitatea sa de a aduce oamenii împreună. Alice și prietenii ei, Prințesa Rosa și Hattie, împreună cu animalele ei de companie sărbătoresc prietenia și gătitul în fiecare zi.Noul serial va putea fi urmărit începând de duminică, 4 iunie, de la ora 20:00.
Spre finalul lunii copiii se vor bucura și de episoade noi din „Păienjenelul Marvel și prietenii lui uimitori”. În noile episoade, Marvel și amicii lui fac din nou echipă și pornesc în noi aventuri pentru a-și salva cartierul. Noile episoade vor fi difuzate, pe Disney Junior, începând cu data de 27 iunie, de la ora 19:30.