Mâine e 1 iunie – Ziua Internațională a Copilului. Practic, mâine e ziua tuturor copiilor mici și mari. O zi ca asta nu poate trece așa, oricum. Tocmai de aceea în întreaga țară sunt organizate fel și fel de evenimente, iar pe câteva dintre ele vi le prezentăm în cele ce urmează.
La Suceava, până în data de 6 iunie se desfășoară proiectul „Mini rugby pentru toți”. Peste 500 de copii participă în cadrul turneelor de rugby tag, acestea fiind organizate la patru școli. Mâine, 1 iunie, vor avea loc turnee la Școala Baia și la Școala Cornu Luncii. „Aceste turnee reprezintă o oportunitate mare de socializare, comunicare și interacțiune pentru acești copii. Noi, ca și profesori coordonatori implicați în program, ne propunem să colaborăm pentru cât mai multe evenimente de acest fel în județul Suceava”, a declarat Mihai Coca, profesor coordonator Mini rugby pentru toți – Școala Cornu Luncii.
Tot la Suceava, Muzeul Național al Bucovinei organizează, ca în fiecare an, Carnavalul copiilor. Așadar, copiii sunt așteptați mâine, începând cu ora 11:00, la Muzeul de Științele Naturii. „Pregătiți-vă costumele de prințese, buburuze, fluturași, flori, marinari, pirați sau orice alt personaj din desenele animate și poftiți la carnaval! Carnavalul va începe cu parada costumelor, va continua cu jocuri în aer liber și concursuri pe diverse teme din lumea plantelor și animalelor. Cei mici vor avea parte de premii și multe surprize dulci”, transmit reprezentanții instituției.
În Capitală, mai exact la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, copiii și albinele își sărbătoresc ziua împreună. Cei mici sunt invitați mâine, între orele 11:00 și 17:00, la o petrecere în aer liber care va avea loc în curtea din spatele muzeului. Cu ocazia acestei zile va avea loc și deschiderea expoziției temporare „Albinele Sunt Prietenii Noștri”, realizată de Ambasada Republicii Slovenia în România în parteneriat cu Ministerul Educației și Asociația Crescătorilor de Albine din România. Pe lângă faptul că vor descoperi lumea fascinantă a albinelor, copiilor li s-au pregătit o mulțime de activități. Programul zilei de mâine e următorul:
Între orele 11:00 – 17:00 au loc, de asemenea, activități recreative în diverse puncte din grădina muzeului:
Tot la București, însă de data aceasta la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, copiii pot participa la ateliere de creație unde vor învăța să decoreze turtă dulce, să picteze, să modeleze lutul și să confecționeze zmee. Participarea se face cu înscriere prealabilă la adresa relatii.publice@muzeul-satului.ro și cu achitarea unei taxe de 40 de lei de participant la casieria muzeului, după confirmarea înscrierii pe email. Fiecare atelier are un număr limitat de 10 participanți. Printre surprize se numără și un spectacol de păpuși, dar și o întâlnire cu un astronom.
De ziua lor, Muzeul Municipiului București îi invită pe cei mcii la atelierul „Hai la joacă în Epoca de Piatră”, organizat la Palatul Suțu. În primul rând copiii vor descoperi expoziția tematică „Civilizația Gumelnița. Viața în sud – estul României acum 6.500 de ani”. Apoi, pornind de la descifrarea unor artefacte neolitice, călătoria în Epoca de Piatră se va încheia cu modelarea în lut a propriei jucării și decorarea ei cu motive străvechi. Atelierul se adresează celor cu vârste cuprinse între șapte și 11 ani, iar taxa de participare este de 20 lei. Înscrierile se pot face la adresa educatie@muzeulbucurestiului.ro.
Mâine, de la ora 12:00, elefantul Toyo și o parte din echipa ȘTIRI PENTRU COPII vă așteaptă la un atelier de colaj. Ne dăm întâlnire la ora 12:00, în Dumbrăvița, în Parcul Central, vizavi de primărie. Nu de mult am mai organizat un astfel de atelier, iar despre cum a fost puteți afla aici.
Muzeul Național de Artă Timișoara sărbătorește Ziua Copilului în perioada 2 – 4 iunie. Una din activitățile educaționale și culturale propuse e cuprinsă în cadrul proiectului „MNArTeach. Carte de colorat pentru copii”. Cei cu vârste cuprinse între cinci și 12 ani sunt invitați să realizeze o carte de colorat cu imagini reprezentative din colecțiile muzeului. „Micuții vor trasa conturul lucrărilor cu ajutorul unui suport iluminat cu leduri, pe care vor fi plasate imaginile sub o hârtie de calc. Acest atelier le va oferi copiilor șansa de a se familiariza și de a interacționa cu patrimoniul cultural într-o manieră prietenoasă, interactivă și creativă”, transmit reprezentanții muzeului.
Pentru cei mai mari, cu vârste cuprinse între 13 și 18 ani, a fost pregătită activitatea „MNArTeach. Fanzine. Publicație pentru adolescenți“. Prin această inițiativă artistică, muzeul își propune să aducă expozițiile și acțiunile instituției în atenția publicului tânăr prin implicarea lui directă în crearea unei publicații de tip fanzin, pornind de la expoziția „Celebrities of the Floating World“, fiind evidențiată legătura dintre desenul manga contemporan și istoricul stampelor japoneze. Atelierele culturale se vor desfășura pe parcursul celor trei zile, între orele 9:00 – 13:00, în incinta Muzeului Național de Artă Timișoara.
De ziua lor copiii primesc intrare gratuită la Muzeul Național al Banatului. Cei mici pot vizita expozițiile temporare ale muzeului și pe lângă asta pot participa, gratuit, la ateliere creative. Programul special al zilei de mâine cuprinde următoarele activități:
Participarea la aceste întâlniri este gratuită în limita a 15 locuri/atelier, iar înscrierile se fac la nr de telefon: 0786.683.485.
Vremea se anunță frumoasă de 1 iunie, iar asta e o ocazie numai bună de a participa la cea mai mare bătaie cu apă din Timișoara. Împreună cu prietenii, părinții sau chiar bunicii, sunteți invitați în Parcul Botanic, de la ora 12:00 (intrarea de la Clinicile Noi). „Vom avea parte de surprize, tombole cu premii, dansuri, distracție și… bătaie! Bineînțeles, armele vor fi pistoalele și orice alt gadget care poate fi folosit pentru… udat! Și pentru că la fiecare ediție am avut parte și de premii, acestea nu vor lipsi nici în acest an! Participanții pot câștiga excursii gratuite puse la dispoziție de către Comoara Munților – Mircea Zahan sau lecții gratuite de dans oferite de către Clubul de dans Bolero Timișoara”, anunță organizatorii, Pîrvan Team Events.
Și pentru că tot vorbim de apă, copiii sunt invitați să participe la un concurs de Kaiac – Canoe. Micuții sunt așteptați la Clubul Sportiv Nautic Banat Timișoara, începând cu ora 16:00.
De ziua lor, copiii sunt așteptați și la Consiliul Județean Timiș. Acolo se vor juca, vor asista la spectacole de teatru puse în scenă de Teatrul „Merlin”, vor participa la ateliere de creație și vor avea parte de multe surprize. Programul complet poate fi consultat în imaginea de mai jos.
Întreaga familie e așteptată și la Facultatea de Mecanică a Universității Politehnica din Timișoara. În 1 și 2 se sărbătoresc Zilele Mecanicii – Mec Days, iar cei mici și cei mari vor avea parte de multe surprize. Printre atelierele educative pregătite se numără:
Tot la Timișoara are loc și un concert educativ care prezintă lucrări muzicale din filme de animație Disney. Copiii sunt așteptați mâine, 1 iunie, de la ora 11:00, la Sala Capitol, unde corul Ion Românu al Filarmonicii Banatul va interpreta melodii cunoscute și îndrăgite de cei mici. Detalii despre eveniment ne-a oferit chiar directorul artistic al instituției.
„Ideea este să ne folosim de pretextul muzicii Disney pentru a-i familiariza pe copii cu muzica corală, cu muzica cântată de vocea umană. Când lumea vorbește despre corul Filarmonicii se gândește că e așa, ceva intangibil, și se gândește că nu are ce căuta acolo. Copiii trebuie să vadă că de fapt în Filarmonică pot fi și momente foarte frumoase, cu muzica pe care o îndrăgim și o cunoaștem. Concertul îl facem cu proiecție, iar pe ecran va fi proiectat filmul a cărui melodie se cântă. Corul este format din 56 de persoane, plus cei patru soliști care vor interpreta, punctual, la anumite melodii. Biletele se regăsesc la casieria noastră, iar ele costă 5 lei”, a declarat pentru ȘTIRI PENTRU COPII Dan Simion, directorul artistic al Filarmonicii Banatul din Timișoara.
Și fiindcă suntem la capitolul muzică, vă mai anunțăm că de la ora 20:00, în Parcul Copiilor, sunteți invitați la același concert coral.
Pentru pasionații de modă, vă anunțăm că la Iulius Town, începând cu ora 18:00, va avea loc evenimentul Miss Timișoara Junior 2022. „Ideea concursului este să promovăm tinere talente din orașul Timișoara care au venit și s-au înscris la un casting pe care l-am avut undeva în aprilie. Am luat efectiv toți copiii care au dorit să participe la acest concurs. Sunt cuprinși copii între trei și 11 ani. Vom avea o probă de talent, dar și o prezentare de modă”, ne-a declarat Claudia Sinatovici, organizatoarea evenimentului.
Filarmonica de Stat Oradea îi așteaptă pe cei mici mâine, de la ora 17:00, în sala Enescu – Bartók. Acolo va avea loc concertul „Muzică din desene animate”. Piesele sunt concepute în așa fel încât să fie pe placul copiilor și vor fi interpretate de Ansamblul de suflători al Filarmonicii de Stat Oradea. Biletul unic pentru participarea la concert costă 10 lei, iar el poate fi achiziționat de la casa de bilete a Filarmonicii și online de aici.
Cu ocazia zilei de 1 iunie, Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva oferă intrare gratuită în toate expozițiile organizate la Deva, Brad, Orăștie, Aurel Vlaicu sau Sarmizegetusa. „Expozițiile și cele mai multe dintre produsele muzeale sunt realizate pentru a fi descoperite, admirate și îndrăgite de copii. Muzeul oferă copiilor, părinților și bunicilor un cadru în care pot să fie explicate noțiuni fundamentale ale vieții, din perspectiva istoriei, tradițiilor populare, vieții animalelor, plantelor sau insectelor. Muzeul este locul în care se formează caractere și în care putem să pășim într-un univers tainic”, transmit reprezentanții instituției.
Mișcarea e importantă așa că de ce să o neglijăm? Mâine, în pădurea de lângă orașul Oravița, Caraș – Severin, se pregătește o cursă cu obstacole dedicată exclusiv copiilor sub 14 ani. Wolf’s Run, Cursa Lupului, va aduce la start aproximativ 600 de mici alergători și cicliști din tot Banatul. Cursa este organizată de Liceul Teoretic „General Dragalina” Oravița, însă este deschisă pentru toți copiii și mai multe școli din Timiș și Caraș-Severin s-au organizat și și-au format deja echipele. Concursul se adresează copiilor între 5 și 14 ani și concurenții vor porni la start pe mai multe categorii.
Sursă foto: freepik.com/pressfoto
Zilele copilăriei, sărbătorite la Oradea. La ce activități sunt așteptați cei mici