COMORILE MUZEELOR. Sabia familiei nobiliare Osztoics de Șemlacu Mare și Șemlacu Mic
Astăzi, la rubrica noastră despre COMORILE MUZEELOR, vorbim despre sabia familiei nobiliare Osztoics de Șemlacu Mare și Șemlacu Mic. Această familie de nobili a avut multă influență în cadrul Imperiului Habsburgic, ajungând să dețină terenuri în Banat.
Familia Osztoics (Ostoici în limba română și Ostojić în limba sârbă) este originară din Bosnia. Ea a fost una dintre numeroasele familii creștine de pe cuprinsul teritoriului bosniac. Precum altele familii, ea a ales să fugă de Imperiul Otoman și de impunerea tot mai pronunțată a Islamului în acel spațiu. Strămoșii nobililor Osztoics de mai târziu au migrat în Imperiul Habsburgic. Aceștia s-au stabilit în Novi Sad, Serbia (astăzi în Voivodina).
Pentru meritele obținute în războaiele antiotomane, Împăratul Leopold al II-lea i-a înnonbilat în 7 martie 1791 pe Osztoics Bazil și pe copiii săi, precum și pe nepoții născuți din căsătoria fiului său János. Carta nobilară cu blazon, emisă în acest sens, a fost publicată în comitatul Bács la 2 decembrie 1791 și în comitatul Srem la 17 aprilie 1792.
În data de 9 decembrie 1802 împăratul Francisc al II-lea a trecut în proprietatea familiei Ostoicsz domeniile Șemlacu Mare și Șemlacu Mic, ambele aflându-se în comitatul Timiș. Acest lucru i-a costat pe nobili suma de 60.422 de forinți. De asemenea, împăratul le-a permis folosirea prenumelui nobilar „de Șemlacu Mare și Mic” celor trei frați.
János era consilier la curtea regală a comitatului Srem și consilier al orașului liber regesc Novi Sad. Péter era casierul orașului Novi Sad. Cel de-al treilea frate se numea György.
Odată cu Șemlacu Mic au ajuns în proprietatea familiei și domeniile fostei mănăstiri Săraca din apropiere. Biserica mănăstirii a devenit în deceniile următoare cripta nobililor Osztoics. Ea a rămas în proprietatea familiei până în anul 1934.
Sabia familiei nobiliare Osztoics
Sabia familiei nobiliare Osztoics este una dintre cele mai valoroase piese din colecția armelor deținute de Muzeul Național al Banatului. Ea se încadrează în categoria armelor de paradă purtate de înalții funcționari maghiari în secolele XVIII – XIX. Piesa este însă una atipică pentru Europa Centrală.
Aspectul lamei o încadrează pur tipologic în familia săbiilor otomane. Singurul detaliu de pe lamă care îi trădează apartenența non-turcească este stema Ungariei. Aceasta este gravată pe una dintre fețele lamei. Ornamentul este intercalat printre motivele decorative orientale prezente din abundență pe ambele fețe ale lamei. Lungimea totală a sabiei este de 89,5 centimetri.
Forma turcească a sabiei are legătură, cel mai probabil, cu originea bosniacă a familiei Osztoics. Sabia i-a aparținut lui Osztoics János al II-lea. Acesta a trăit între anii 1792 – 1856 și a fost unul dintre cei mai reprezentativi membrii ai familiei, dacă nu chiar cel mai reprezentativ. El a deținut funcțiile de procuror general al comitatului, mare stolnic și consilier regal.