Copiii descoperă Suceava de altădată prin intermediul VR (realitate virtuală)
La Suceava se derulează un proiect de educație muzeală de-a dreptul interesant. Muzeul Național al Bucovinei îi invită atât pe cei mici, cât și pe cei mari să descopere Suceava de altădată, totul prin intermediul realității virtuale.
Proiectul a fost numit „Vrei să vezi Suceava de altădată. De la 1900 în prezent. Tur VR și tur ghidat prin Suceava veche”. Prin intermediul lui vizitatorii au ocazia de a cunoaște istoria orașului. De asemenea, proiectul e o modalitate inedită de a promova și de a aduce în atenția publicului clădiri istorice care încă mai există și care trebuie protejate pentru păstrarea identității culturale. Totodată, proiectul derulat la Muzeul Național al Bucovinei este potrivit și pentru o altfel de oră de istorie sau ca o activitate din cadrul săptămânii Școala Altfel.
Vizită virtuală și tur ghidat
Activitățile sunt structurate în două părți, vizita virtuală și turul ghidat. Participanții încep cu o „teleportare” în Suceava anului 1900, prin intermediul ochelarilor VR, urmată de o plimbare la pas – tur ghidat, prin zona centrală a Sucevei zilelor noastre. În prima etapă a proiectului, cu ajutorul ochelarilor virtuali, a telecomenzilor și a programelor speciale, îndrumați de specialiștii muzeului, vizitatorii vor călători, în caleașcă, pe străzile Sucevei de la 1900.
„Vor avea ocazia să admire străzile, clădirile și personajele acelei perioade. Pentru o acuratețe deosebită a prezentării virtuale, la realizare au fost utilizate documentații și fotografii din colecția Muzeului Național al Bucovinei din acea perioadă. Au fost utilizate planurile și releveele realizate de studenți ai Institutului de Arhitectură „Ion Mincu”, executate în 1956. Releveele au fost realizate cu detalii pentru fațade și feronerie. Au fost utilizate fotografii de epocă, cu personaje, clădiri din acea perioadă. Spațiul în care este amplasat sistemul de realitate virtuală este special amenajat, publicul putând „călători în timp” pe banchete specifice caleștilor, achiziționate special pentru ca senzația de plimbare cu trăsura să fie cât mai reală.
După vizita virtuală, revenim cu participanții în viața reală, invitându-i la un tur ghidat în Suceava veche. Pentru interactivitate și o vizită cât mai plăcută, muzeul a realizat o broșură a traseului pe străzile din centrul orașului. Cuprinde poveștile clădirilor, imagini, dar și câteva întrebări și jocuri educative. Participanții, organizați în grupuri, vor primi publicația, care beneficiază de o grafică de excepție, realizată chiar de specialiștii muzeului”, transmit reprezentanții instituției.
Perioada de derulare a proiectului este mai – septembrie 2022. Grupurile pot fi formate din minim 10 persoane, iar vizitatorii trebuie să aibă cel puțin 12 ani. Informații suplimentare și înscrieri la telefon 0230-216439, interior 116, Muzeul Național al Bucovinei – Biroul Educație, Marketing și Comunicare.
Dicționar
Releveu: măsurarea, desenarea și reprezentarea la scară a elementelor unei construcții, ale unui ansamblu de construcții sau ale unui detaliu constructiv.