Trei juniori, pe podium la etapa de debut a Campionatului Național de Super Slalom de la Ploiești
În weekendul 14 – 15 mai, trei juniori au ajuns pe podium la etapa de debut a Campionatului Național de Super Slalom care a avut loc la Ploiești.
Evenimentul a avut loc pe mai multe etape, iar piloții de la Krepelka Motorsport – Pro Timiş au reușit să urce, în total, de patru ori pe podium. Prietenii noștri de la Constructim sunt unii din sponsorii principali ai sportivilor. La evenimentul din weekend, „Trofeul Ploieşti 1”, Alexandru Cristea a ocupat primul loc la juniori 2, Dragoş Cristea s-a clasat pe poziția secundă la juniori 1, iar Vlad Tătăreanu a fost al doilea la juniori 1, reuşind o evoluţie foarte bună la prima sa participare, scrie focustim.ro. Cei trei juniori sunt legitimați la Pro Timiș. De asemenea, în cadrul competiției experimentatul pilot Mihai Alexandrescu a reușit să se claseze pe locul I la echipe. El reprezintă CS Krepelka Motorsport.
Detalii privind Campionatul Național de Super Slalom
Evenimentul a fost structurat pe două zile. Sâmbătă, 14 mai, au fost programate antrenamentele libere. Apoi, duminică, 15 mai, de la ora 10:00, a avut loc antrenamentul cronometrat urmat de cele două manșe de concurs și festivitatea de premiere. În cadrul Campionatului Național de Super Slalom au participat piloții experimentați, cei cu vechime în îndemânare auto, viteză în coastă, circuit sau raliuri. Cu toții au oferit publicului prezent un spectacol de zile mari. Lor li s-au alăturat și juniorii, aceștia având vârste cuprinse între 14 și 18 ani. De asemenea, la competiție au luat parte și fete, dar și seniori de peste 65 de ani.
Eforturile câștigătorilor au fost răsplătite cu diplome, cupe, dar și premii de la Valtec (ulei Repsol), Metalubs, Tegee International, Omega Motorsport, vinuri spumante Angelli. Următoarea etapă din cadrul campionatului, „Trofeul Ploiești 2”, se va desfășura tot la Ploiești. Evenimentul va avea loc în perioada 4 – 5 iunie, tot pe Bulevardul Independenței.