Case de Poveste. Tinerii din Aluniș și Borșa, își redescoperă comunitățile
Copiii din două comune ale județului Cluj au participat, începând cu 11 aprilie, la o serie de ateliere creative. Acum, în perioada 13 – 14 mai, tinerii din Aluniș și Borșa vor vernisa o expoziție de expunere a valorilor locale pe care le-au descoperit sau redescoperit în comunitățile lor.
Activitățile la care iau parte tinerii fac parte din a doua ediție a proiectului de educație non – formală Case de Poveste. Inițiativa vine din partea Asociației Create.Act.Enjoy. Evenimentele au loc în contextul în care în mediul rural oferta culturală locală pentru copii și tineri este aproape inexistentă. Asta deși drepturile culturale, printre care dreptul de participare la activități culturale și artistice, sunt cuprinse în Convenția Națiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului.
„În mod obișnuit, elevilor din cele două comunități din Aluniș și Borșa li se oferă accesul la activități din domeniul ecologic, al protecției mediului, al informării despre traficul de persoane și consumul de droguri. Însă prea puțin la activități din domeniul cultural. În special pentru că nu există facilitatori la nivel local”, explică Diana Buluga, manager cultural Create.Act.Enjoy. Asociația derulează aceste activități având în vedere și rezultatele unor cercetări din 2020. Ele arată că 1 din 5 copii din mediul rural consideră că nu este niciodată fericit. Abandonul școlar este și el prezent în mediul rural. Mai exact, în 40% din unitățile de învățământ. De asemenea, rata părăsirii timpurii a școlii în România este printre cele mai mari din Europa.
La ce activități vor mai lua parte elevii
La școlile din cele două comune învață 200 de elevi din ciclul primar și gimnazial și lucrează 26 de cadre didactice. „Caracterul inovator al proiectului reiese din faptul că sunt propuse soluții simple, dar creative. Ca răspuns la probleme complexe cu care se confruntă unele comunități rurale, folosind resursele aflate la îndemână și valorificând potențialul comunităților”, se arată în comunicatul de presă.
În a doua parte a proiectului tinerii vor descoperi trei povești uluitoare de viață ale unor mari personalități care au locuit la Cluj – Napoca. Acest lucru se va realiza prin deschiderea pentru comunitate a unor locuri inaccesibile publicului în mod normal și transformarea în muzee interactive. Prima Casă de Poveste deschisă în 20 – 22 mai va fi în memoria exploratorului Emil Racoviță. Este vorba despre cel care a fondat biospeologia. Accesul la tururile ghidate va fi liber și pentru publicul din Cluj-Napoca. Muzeele interactive din Casele de Poveste devin posibile prin tehnici de re-anactment, bazate pe actorie și instalații multi-media. Inclusiv AR (realitate augmentată) și multă, multă documentare. Rezervările pentru tururile ghidate vor fi accesibile online, de pe pagina fb.com/Create.Act.Enjoy.