Locuri de poveste din România. Cetatea Colțești din Munții Trascăului
Locuri de poveste din România. Deși putem vizita locuri frumoase din afara țării, e important să știm că și la noi sunt o mulțime de obiective turistice, unele mai interesante decât altele. România e o țară fabuloasă, cu toate formele de relief, care merită să fie descoperită. De aceea, continuăm rubrica noastră despre locuri de poveste din România. Copii, dați-le idei părinților!
Astăzi vorbim despre Cetatea Trascăului din Colțești, județul Alba, numită și Cetatea Colțești din Munții Trascăului. Este cel mai vechi monument arhitectural păstrat până în prezent în Transilvania și se ridică pe un deal înalt de 740, scrie turistrimetea.ro. Cetatea a aparținut familiei nobiliare Thoroczkay, care s-a stabilit la Colțești după invazia mongolă din 1241 – 1242. La început au construit o cetate de refugiu pe muntele înalt și stâncos al Pietrei Secuiului, cetate ale cărei ruine mai pot fi văzute încă. Aceasta a fost dată în schimbul protecției familiei, iar apoi a fost construită Cetatea Trascăului. Aceasta datează din a doua jumătate a secolului al XIII-lea și spre deosebire de prima clădire, Cetatea Trascăului era atât construcție locuibilă, cât și de refugiu.
Atunci când a fost construită cetatea, totul a fost bine calculat. Amplasarea s-a făcut pe un deal stâncos, cu două pante abrupte, iar ca material a fost folosit calcarul. Asta deoarece era ușor de găsit în zonă. Ce este însă și mai interesant e că toată construcția a fost făcută pe stâncă. Cercetările efectuate de arheologi în 1996 arată că cetatea a fost construită în trei etape după cum urmează: donjonul din partea de nord, Cetatea superioară și Cetatea inferioară, unirea celor două cetăți.
Mai întâi părăsită, apoi distrusă
În secolul al XVI-lea nu mai erau atât de multe lupte, iar familiile de nobili au început să se mute în sate, acolo unde totul era mai accesibil. La fel a făcut și familia Thoroczkay, care a abandonat Cetatea Colțești și s-a mutat la sat, unde viața și munca de zi cu zi era mai simplă. Construcția a avut de suferit și mai tare în 1704. Atunci, în timpul răscoalei de independență condusă de Francisc Rákóczi, trupele habsburgice au bombardat și au distrus cetatea. Asta fiindcă István Thoroczkay a fost împotriva lor. După evenimentul neplăcut familia nobiliară nu a mai refăcut cetatea deoarece nu mai aveau nevoie de ea. Majoritatea membrilor familiei aveau deja case construite în satul Colțești.
Cetatea va fi renovată
Acum, după sute de ani, avem vești bune în ceea ce privește această cetate istorică. Prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Cetatea Colțești va fi renovată. Anunțul vine din partea secretarului de stat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Hegedüs Csilla.
„Renovăm Cetatea Colţeşti din Munţii Trascăului! Ieri am cercetat terenul și am discutat despre următoarele proiecte finanțate din PNRR cu primarii din regiune, cu secretarul de stat Zsolt Matuz și cu subprefectul județului Alba, András Vincze. Pe lângă renovarea Cetății Colțești din Munții Trascăului, vom face și locuri de parcare, dar proiectul va include și realizarea unui centru de informare în centrul satului. Valoarea totală a investiției este de peste 2 milioane de euro. Cetatea Colţeşti va fi promovată împreună cu alte obiective turistice din regiune pentru a face cunoscut și recunoscut patrimoniul nostru cultural și construit”, a scris acesta pe pagina sa de Facebook, în urmă cu câteva zile.
Dicționar
Donjon: turnul principal, cel mai bine fortificat al unui castel medieval;
Răscoală: răzvrătire spontană și neorganizată a țărănimii oprimate; revoltă, răzmeriță.