Atelier online de șah. Cei mici învață notația și jocul cu ceasul de șah
Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din București îi invită pe copii la ultimul atelier online de șah din cadrul programului educativ pe care îl derulează. În cadrul activității ce are loc sâmbătă, 7 mai, copiii vor învăța notația în șah și jocul cu ceasul de șah.
Șahul, care mai e numit și „sportul minții”, e un joc care le oferă celor mici o mulțime de beneficii. Nu trebuie să fii deștept ca să joci șah. Însă, dacă practici acest „sport” cu siguranță devii mai inteligent. Jocul le dezvoltă copiilor imaginația, creativitatea, precum și aptitudinile matematice. De asemenea, printre beneficii se mai numără și altele. „Șahul stimulează capacitatea de a prevedea consecințele propriilor acțiuni, dezvoltă dorința de autoperfecționare, sporește încrederea în sine, mărește puterea de concentrare și dezvoltă atenția distributivă”, transmit reprezentanții muzeului.
Programul „Șah online la Muzeul Antipa”, adresat copiilor cu vârste cuprinse între șase și 12 ani, a început încă din luna februarie, iar despre el v-am povestit la acea vreme aici. După parcurgerea celor trei module și opt teme, programul ajunge la final. Ultima temă va aborda notația în șah (fișa de partidă), dar și jocul cu ceasul de șah. Atelierul are loc online, pe Zoom, sâmbătă, 7 mai, între orele 10:00 și 10:50.
Înscrierile se fac prin completarea unui formular disponibil aici, în limita a maximum 12 locuri / grupă. După completarea formularului de rezervare, veți primi un email de confirmare a rezervării locului, iar apoi veți putea achita online taxa de participare online prin: https://antipa.iabilet.ro/ sau www.iabilet.ro. Rezervarea fermă a locului se transmite doar după achitarea taxei de participare. Link-ul de conectare la platforma ZOOM se va transmite prin email părinților, cu o zi înainte de începerea atelierului. Pentru formarea unei grupe, este necesar un număr între patru și șase participanți.
Cel mai tânăr maestru al șahului are 13 ani
Cine credea că șahul e doar pentru oameni mari s-a înșelat amarnic. Dovada vie a acestui lucru este Abhimanyu Mishra, un băiat în vârstă de 13 ani. Anul trecut, pe când avea 12 ani, copilul a devenit cel mai tânăr maestru al șahului din istorie. Abhimanyu Mishra a doborât recorduri în șah încă de la vârsta de șapte ani când a devenit cel mai tânăr expert al Federației de Șah din Statele Unite. După aceea nu s-a mai oprit din a câștiga titluri. A devenit cel mai tânăr Maestru Național la nouă ani, iar apoi, la 10 ani, a devenit cel mai tânăr Maestru Internațional din toate timpurile. Mai multe despre micul maestru puteți afla de aici.