Lecţie de istorie: Spioni de ocazie, la Warm-up Ceau, Cinema!
Asociaţia Pelicula Culturală vă invită la proiecția în avanpremieră la Timișoara, a documentarului românesc “Spioni de ocazie” (2021), în regia Oanei Bujgoi Giurgiu, care va avea loc miercuri, 4 mai, de la ora 19.00, la FABER (Splaiul Peneș Curcanul, nr 4-5), în prezența regizoarei.
Poveste adevărată
Bazat pe fapte și mărturii reale, filmul recreează povestea unor acțiuni de spionaj neobișnuite, care au marcat definitiv desfășurarea Celui de-al Doilea Război Mondial. E vorba de recrutarea unor tineri sioniști din Palestina, trimiși înapoi în țările lor de origine din Europa de Est, inclusiv în România, pentru a obține informații despre germani. Aceștia sunt spionii de ocazie.
În primăvara anului 1944, soarta multor piloți aliați, îndeosebi americani, căzuți în Europa de Est era necunoscută. Nu se știa dacă au fost executați sau dacă au fost luați prizonieri. Pentru a da de urma prizonierilor și a organiza o potențială evadare era nevoie de o forță operațională în teren, de care British Intelligence nu dispunea. Biroul MI9 din Cairo a venit însă cu o propunere surprinzătoare. Găsirea unor agenți în rândul tinerilor sioniști care emigraseră din aceste țări în Palestina, înainte de război…
Un film premiat
Documentarul a avut premiera la TIFF 2021 și a obținut Mențiunea Specială a Juriului în cadrul Competiției Românești la Astra Film Festival Sibiu 2021. De asemenea, a făcut parte din selecția Festivalului Cine Fest Miskolc (Ungaria) 2021 și a New Jersey Jewish Film Festival 2022.
„Comunitățile evreiești nu uită, își păstrează amintirile și le transmit peste generații. E ceva ce mă fascinează, în cultura noastră facem asta mai puțin. Povestea din film pleacă de la o secvență din primul meu film Aliyah DaDa, la care a trebuit să renunț. Era o poveste de spionaj din anii de după război. Am urmat acest fir și am descoperit o istorie puțin știută. Interesant este că acea secvență nu și-a găsit loc nici în acest film.”, declara Oana Bujgoi Giurgiu.
Va participa regizoarea Oana Bujgoi Giurgiu, care va răspunde întrebărilor publicului într-o sesiune de Q&A, după vizionarea filmului. Proiecția face parte din seria de 9 proiecții warm-up, dinaintea celei de-a 9-a ediții a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc între 14-17 iulie la Timișoara, fiind cofondat de Asociațiile Pelicula Culturală și Marele Ecran. Biletele pot fi achiziționate online de pe www.iabilet.ro și fizic, la barul AMBASADA din cadrul FABER, iar prețul unui bilet este de 15 lei. Spioni de ocazie este produs de LIBRA Film și distribuit de Transilvania Film.