Cele mai neobișnuite animale care trăiesc pe Pământ. Crevetele-păun, animalul cu cea mai rapidă lovitură
Deși nouă, oamenilor, ne place sa credem că suntem cele mai importante ființe de pe Pământ, alături de noi trăiesc sute de mii de specii animale, cel puțin la fel de importante. Deși se cunosc atâtea, surprinzător, oamenii de știință încă descoperă specii noi. De asemenea, multe animale nu vor fi observate de-a lungul vieții noastre. Acestea fie trăiesc pe fundul oceanelor, fie sunt invizibile ochiului uman, fiind extrem de mici. Multe dintre ele, însă, odată observate la microscop, au servit drept inspirație pentru multe personaje extraterestre din filmele S.F. datorită formelor bizare. Această rubrică le este dedicată lor, celor mai neobișnuite ființe care conviețuiesc alături de noi. De exemplu, știați că există o specie care este, practic, nemuritoare? Sau că altele pot dormi până la trei ani? Astăzi vorbim despre crevetele-păun, animalul cu cea mai rapidă lovitură. Acest animal este un adevărat superman al oceanelor.
Animalul despre care vorbim astăzi este unul spectaculos, atât din punct de vedere al aspectului, cât și al puterii sale. Crevetele-păun este o specie de creveți care trăiește în Oceanul Indian și cel Pacific, ajungând până în Africa de Sud. Datorită aspectului său, el este căutat de toți colecționarii de animale marine. Cu toate astea, alții îl consideră un parazit periculos.
Supermanul oceanelor
Crevetele-păun este una dintre cele mai mari specii de creveți mantis. Ei pot avea o lungime între 3 – 18 centimetri. Corpul lor are o culoare verzuie, picioarele sunt portocalii, iar pe carapace există pete asemănătoare celor ale leopardului. Acești creveți au o abilitate fascinantă de a vedea lumina. Abilitatea lor este studiată în prezent de cercetători pentru a fi folosită în domeniul stocării datelor.
Acest crevete spectaculos are o forță uimitoare. Cleștii săi îl fac să fie un prădător feroce pentru gastropode, crustacee și moluște. El se va folosi în repetate rânduri de cleștii săi pentru a distruge orice carapace. Un singur pumn al crevetelui-păun poate atinge o viteză de 80 de kilometri pe oră, adică recordul de viteză pentru orice animal.
Lovitura sa evaporă apa
Accelerația loviturii sale este asemănătoare cu cea a unei împușcături de pistol. Această viteză uimitoare este atât de mare încât evaporă pentru foarte puțin timp apa din jurul cleștelui. Parcă dintr-o dată acest crevete nu mai pare atât de inofensiv…
De fapt, căldura emanată de loviturile sale este apropiată de cea a suprafeței soarelui. Nu doar atât, cleștele său este atât de rezistent încât poate sparge cu ușurință pereții de acvarii. În prezent, cercetătorii caută metode să se folosească de substanța din care este format cleștele pentru a creea noi armuri.
După cum spuneam, mulți iubitori de animale marine dețin un astfel de crevete în colecție. Cu toate astea, unii îi consideră paraziți dăunători. Motivul este că acest crevete va încerca să devoreze ceilalți locuitori ai acvariului. De asemenea, faptul că pot sparge sticla acvariului este un alt motiv pentru care pasionații se feresc de el.
Curiozități despre crevetele-păun
Unii creveți au cleștii în formă de lance, fapt ce le permite să-și împungă prada, nu să o lovească.