Olimpiadele de arte se organizează la Timișoara, în acest an școlar
Începând de azi, 18 aprilie, și până la finalul lunii, în 30 aprilie, la Timișoara se organizează olimpiadele naționale de arte. În acest an școlar județul Timiș a fost desemnat de către Ministerul Educației să organizeze și să desfășoare patru olimpiade naționale de excelență, repere ale unui înalt învățământ artistic, la care se așteaptă un număr de peste 1.200 de elevi.
Cele patru olimpiade care au loc în vestul țării sunt Olimpiada de Interpretare Vocală, Instrumentală și Studii Teoretice Muzicale, Olimpiada de Arte Vizuale, Arhitectură și Istoria Artelor, Olimpiada de Coregrafie și Olimpiada de Arta Actorului. „Este o ocazie specială să celebrăm un eveniment unic al Artelor Tinere la Timișoara, într-un fel memorabil și vizibil pentru comunitate, devenind o avanpremieră artistică a ceea ce ar trebui să devină viitoarea Capitală Culturală Europeană 2023”, transmite, prin intermediul unui comunicat de presă, Dan Aurel Băcilă, inspector școlar de specialitate Arte.
Mai multe instituții din Timișoara susțin evenimentele ce au loc în cadrul olimpiadelor. Printre ele se numără Opera Națională Română Timișoara, Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely Timișoara și Teatrul Merlin. Alături le sunt și Universitatea de Vest din Timișoara, Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran”, dar și Biblioteca Universității Politehnica Timișoara. De asemenea, organizatorii sunt în legătură cu decanatele Facultății de Muzică și Teatru, precum și cu Facultatea de Arte Vizuale și Design, Uniunea Artiștilor Plastici, filiala Timișoara, și nu în ultimul rând, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș. Acestor instituții li se alătură alte 12 unități de învățământ preuniversitar, locațiile unde se vor desfășura cele 12 secțiuni ale competiției naționale de muzică instrumentală și canto.
Pregătirile sunt în toi
Elevii se pregătesc cu emoții pentru olimpiadele la care vor participa. Cătălin Ursu este actor la Teatrul Național din Timișoara. El a postat pe pagina sa de Facebook câteva fotografii de la repetițiile elevilor. Acestea au fost însoțite și de câteva gânduri. „Pregătire pentru Olimpiada de Arta Actorului 2022 Timișoara! Sunt tineri, entuziaști, bucuroși de a fi împreună. Un grup minunat, copii cu suflet frumos, talentați, implicați, muncitori, frumoși, plini de speranțe! Eu nu pot decât să îi susțin sufletește, cu un gând curat și binevoitor pentru fiecare în parte! Îi puteți vedea miercuri, 20 aprilie, pe scena Teatrului Maghiar Timișoara”, a scris Cătălin Ursu pe pagina sa de Facebook.