Astăzi sărbătorim Floriile. Cu siguranța ati auzit in jurul vostru ca este o zi importanta. Dar ce sunt Floriile de fapt și ce fac românii în această zi?
Duminica Floriilor este ultima sărbătoare importantă pentru creștini, înainte de Învierea Domnului. Dat fiind ca sărbătoarea Paștelui are data flexibila, fiind in fiecare an in altă duminică, și pentru Florii avem o altă dată în fiecare an. În acest an, Învierea Domnului are loc pe data de 24 aprilie, deci Floriile sunt astăzi, 17 aprilie.
Semnificația Floriilor
Duminica Floriilor este cunoscută și sub numele de Intrarea Domnului în Ierusalim. Este de fapt ziua în care Iisus Hristos a ajuns în Ierusalim, călare pe un mânz, iar în jurul său erau cei 12 apostoli. În clipa în care Iisus Hristos a intrat în Ierusalim, oamenii au venit într-un număr mare pentru a-l întâmpina. Ei țineau în mână ramuri de măslin.
Tradiții
Creștinii merg în ziua de Florii la Sfânta Liturghie. La final pleacă acasă cu flori și salcie sfințite de preot (care țin locul ramurilor de măslin). Apoi le aşază la icoane, ca să-i păzească pe toţi cei din casă de boli. Alţii le prind la uşa de la intrare, să le protejeze locuinţa.
In aceasta zi, romanii care tin post a voie sa mănânce peste. De aceea se numește Dezlegarea la Peste. In această zi, în anumite zone ale țării se coc diferite plăcinte, de post, iar apoi se dau de pomană celor sărmani. De asemenea, tradiția populară spune că oamenii trebuie să evite să se spele pe cap. Dacă fac acest lucru vor albi mai devreme decât ar trebui.
Cui spunem la mulţi ani
Sărbătoarea Floriilor este ziua numelui pentru toţi cei botezaţi după flori. In cazul bărbaților, cel mai sărbătorit nume de Florii este Florin, în cazul femeilor, printre cele mai sărbătorite nume se află Viorica și Florentina.
Sursa foto: ea.md