Pentru cei care nu știu, flash mob-urile reprezintă adunări scurte a unor grupuri mari de oameni care efectuează anumite acțiuni. De data aceasta, la Sibiu, flash mob-ul organizat e menit să promoveze pacea în întreaga lume. „Conflictele, indiferent de natura sau de mărimea lor nu au rezolvat niciodată problemele. Indiferent că este vorba despre fenomenul de bulliyng din școli, conflictele dintre generații, conflicte religioase, interetnice, sau de marile războaie ale umanității, toate acestea sunt doar forme diferite de manifestare ale acelorași slăbiciuni umane”, transmit organizatorii.
Sâmbătă, 9 aprilie, sunteți invitați să vă uniți forțele pentru cel mai mare flash mob care a fost realizat vreodată în România. Acțiunea are loc în Piața Mare, de la ora 11:10, și sunteți așteptați cu mic, cu mare să luați parte la ea. O ocazie numai bună de a face puțină mișcare atât pentru copii, cât și pentru adulți.
Despre Asociația Sportivă Alegria Sibiu
Aventura Alegria a început în anul 2010 cu primul curs de Zumba Fitness în Sibiu. Acesta a fost și primul curs de Zumba din România. În fapt, Asociația Sportivă Alegria Sibiu a luat naștere în anul 2013. Denumirea asociației a fost aleasă deoarece „alegria” înseamnă „bucurie”. Iar pentru fondatori sportul în general și dansul în special reprezintă o mare bucurie.
Asociația Alegria se adresează tuturor categoriilor de vârstă. „Noi promovăm sportul și dansul ca mod de petrecere a timpului liber, socializare, relaxare, menținere în formă, etc. De aceea ne adresăm tuturor celor care doresc să facă o schimbare în viața lor. Indiferent dacă au mai dansat, dacă au mai făcut sport sau nu. Pentru toate există un început. Iar noi vă putem însoți în această frumoasă călătorie către un nou stil de viață”, se arată pe site-ul Asociației Alegria Sibiu.