COMORILE MUZEELOR. Rozariu cu cinci răni confecționat din os
Astăzi, la rubrica noastră despre COMORILE MUZEELOR, vorbim despre un rozariu cu cinci răni confecționat din os. Acesta este exponatul lunii al Muzeului Național al Banatului.
În anii 2020 – 2021, Muzeul Național al Banatului a condus o cercetare arheologică preventivă în localitatea Dudeștii Noi din județul Timiș. Această cercetare a dus la o descoperire incredibilă. Este vorba despre o necropolă creștină aparținând cultului romano-catolic de la mijlocul secolului al XVIII-lea.
Din această necropolă au fost scoale la lumină în total 300 de morminte. Acestea conțineau un număr considerabil de obiecte decorative sub formă de rozarii, cruciulițe, medalioane, semne de pelerinaj și alte motive de credință populară creștine.
Printre piesele de inventar recuperate din necropolă se remarcă fragmentele unui rozariu confecționat din os sculptat și perforat. Acesta a fost găsit în preajma oaselor mâinilor încrucișate pe pieptul unuia dintre schelete.
Mătăniile, adică ajutoarele pentru rugăciune, au devenit populare începând cu secolul al XVI-lea. Aspectul acestora era deosebit de variat. Un singur exemplar a unui așa-numitului „Rozariu cu cinci răni confecționat din os”, o particularitate răspândită în sudul Germaniei, dar și în sudul Europei, a fost găsit în acest mormânt.
Atunci când spunem „rozariu” ne gândim la binecunoscuta rugăciune sau la cordonul de numărare. De fapt, la origini, el avea o denumire diferită. Rugăciunea se numea „Hail Fifty” sau, în cazul în care se rosteau 150 de Ave Maria, „Psaltirea Mariană”. Dispozitivul de numărare se numea „paternoster șnur”.
Cuvântul „rozariu” nu a avut întotdeauna sens religios
Cuvântul „rozariu” vine de la cuvântul latin „rosarium”. El a avut doar sensuri nereligioase până în secolul al XIII-lea. Pe de o parte, el desemna compilații literare de diferite tipuri, în special colecții de poezii. Cel de-al doilea sens este cel de coroniță de trandafiri. Numele de rozariu a început să fie folosit pentru rugăciunea celor 50 de Ave Maria începând cu mijlocul secolului al XIII-lea.
Coarda de rugăciune creștină își are originea în rândul călugărilor. Încă din secolele al III-lea și al IV-lea, pustnicii din deșert își înnodau corzi pentru a putea număra mai ușor rugăciunile repetate. În secolul al VI-lea, oamenii din Irlanda făceau ceva similar.
Corzile de rugăciune erau de mare ajutor pentru călugării și călugărițele care trebuiau să recite pe de rost un anumit număr de rugăciuni în loc de psalmii prescriși. În acea vreme, majoritatea oamenilor nu știau să citească. Din această cauză era mai ușor pentru ei să repete rugăciunile cunoscute de mai multe ori.
Tatăl Nostru era cea mai frecvent folosită rugăciune. Astfel, dispozitivul de numărare a primit numele de „cordonul paternoster”. Acest nume a supraviețuit mult timp după ce a fost folosit pentru a număra rândurile de Ave Maria.
Coardele de rugăciune au existat și încă mai există într-o varietate colorată. Ele pot fi simple cordoane de cânepă cu noduri la semințe de fructe înfiletate, mărgele de lemn, lanțuri cu mărgele de sticlă, perle de nucă sau pietre prețioase. De-a lungul timpului, rozariile cu modele foarte prețioase au fost oferite cadou.
COMORILE MUZEELOR. George Löwendal, scenograf – creator de costume, marionete și decoruri