Lecții de prevenire în școli. Polițiștii locali explică ce este bullyingul și delincvența juvenilă
Lecții de prevenire în școli. Polițiștii locali le-au explicat elevilor de la Liceul Lenau din Timișoara ce este bullyingul și delincvența juvenilă.
Siguranța elevilor și a profesorilor
Poliția Locală Timișoara a reînceput activitățile de prevenire în unitățile de învățământ arondate. Acest lucru se face în vederea creșterii gradului de siguranță al elevilor și al personalului didactic și prevenirea delicvenței juvenile în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar.
Astfel, în această săptămână, un polițist local și un reprezentant al Biroului Consultanță și Evidență Juridică au discutat cu elevii de la Liceul Nicolaus Lenau, clasele a V-a și a IV-a. Temele s-au referit la bullying și delicvență juvenilă. Au fost prezentate, în primul rând, situații cu care aceștia se pot confrunta atât la școala, cât și în mediul familial. Aceștia au explicat micuților ce înseamnă bullying, care sunt caracteristicile acestui fenomen, cine poate fi implicat. De asemenea, copiii au aflat cum poate fi identificat agresorul, victima și martorii.
Copii, comunicați cu adulții de lângă voi!
Elevii au fost instruiți cu privire la necesitatea comunicării cu părinții, cadrele didactice și cu autoritățile în momentul în care simt că sunt în pericol, pentru a se putea interveni la timp în orice situație neplăcută. Elevii și cadrele didactice au apreciat ca foarte utile astfel de informări. Si-au exprimat dorința de a-i primi în rândurile lor cât mai des pe polițiștii locali. Astfel de lecții vor avea loc și în perioada următoare.
Politia Locala își dorește să extinde acest program și la nivelul asociațiilor de părinți. Poliția Locală are arondate un număr de șapte unități de învățământ care funcționează în zece locații din Timișoara. Acolo, polițiștii locali au grija ca intrarea și ieșirea copiilor din școală să se desfășoare fără incidente, astfel încât traficul in zona sa se desfășoare fără probleme.
Puteți urmări activitatea Poliției Locale Timisoara pe pagina de Facebook a instituției.