Cele mai interesante plante din lume. Jaya Sri Maha Bodhi, cel mai bătrân copac plantat de om
Astăzi, la rubrica despre cele mai interesante plante din lume, vorbim despre Jaya Sri Maha Bodhi, cel mai bătrân copac plantat de om. Acest copac este unul dintre cele mai importante centre spirituale pentru budiștii din toată lumea.
Peste tot în lume există copaci care trăiesc de mii de ani. Cu toate astea, puțini dintre ei au fost plantați de oameni. Astăzi am decis să vorbim despre cel mai bătrân dintre aceștia, și anume despre Jaya Sri Maha Bodhi.
Protagonistul acestui articol împarte planeta cu oamenii de peste 2.000 de ani. Asta înseamnă că el a fost martor la numeroase evenimente istorice despre care noi doar învățăm la școală. Cine știe câți oameni au stat de-a lungul timpului la umbra sa.
Deși nu este la fel de bătrân ca Generalul Sherman, Jaya Sri Maha Bodhi există încă din anul 288 î.Hr. Acesta se află în Grădinile Mahamenwa din Sri Lanka. El nu doar că este extrem de important din punct de vedere istoric, dar reprezintă și un simbol spiritual pentru mulți oameni.
Se trage din copacul sub care Buddha a ajuns la iluminare
Se crede că acest smochin se trage din iconicul copac Sri Maha Bodhi din India. Sri Maha Bodhi este un copac legendar pentru budiști. Se crede că la umbra acestuia, Buddha a obținut iluminarea acum peste 2.000 de ani.
Astfel, această importanță spirituală face din Jaya Sri Maha Bodhi un loc deosebit în inimile budiștilor de pe glob, și în special pentru cei din Sri Lanka. El este considerat cea mai importantă relicvă a credinței budiste. Anual, sute de mii de budiști din toată lumea vin să-l viziteze și să-și arate respectul.
Totuși, care este povestea acestui copac? Conform legendei, copacul a fost adus în secolul al III-lea î.Hr. în Sri Lanka din India de către Sangamitte Theri, fiica împăratului Asoka. Sangmitte și-a fondat propriul ordin de călugărițe budiste în casa sa din Sri Lanka. Mai apoi, copacul a fost plantat în mod oficial de către regele Devanampiya Tissa.
În timp, mai mulți regi și conducători au vizitat copacul și au adus propriile contribuții. Regele Vasabha care a condus în secolul I î.Hr. a amplasat mai multe statuete cu Buddha în jurul copacului. Regele Voharika Tissa, care a condus în secolul al III-lea d.Hr., a adus și mai multe statuete metalice.
Regele Mahanaga, care a domnit scurt între anii 569 – 571, a creat un canal plin cu apă în jurul copacului. Nu în ultimul rând, regele Sena II din secolul al IX-lea a ajutat cu renovarea și restaurarea statuilor și relicvelor lăsate de predecesorii săi.
Oarmată întreagă de oameni care îl îngrijesc
Budiștii pot vizita copacul pe întreaga perioadă a anului. Mulți oameni organizează pelerinaje pe distanțe foarte lungi către Jaya Sri Maha Bodhi doar pentru a-l vedea și pentru a da ofrande spirituale. Mulți budiști susțin că după ce au făcut ofrande copacului au avut parte de experiențe pozitive în viața lor.
O altă tradiție este să vizitezi Jaya Sri Maha Bodhi atunci când aștepți un copil. Budiștii se roagă copacului ca viitorii lor copii să se nască fericiți și sănătoși. Alții vizitează copacul pentru a se vindeca. Fermierii locali aduc mostre din prima recoltă de orez în speranța că recolta va fi una bogată.
Chiar dacă Jaya Sri Maha Bodhi este înconjurat de pereți și de garduri și este păzit constant de budiști și de îngrijitori, copacul s-a deteriorat în ultimii ani. El a pierdut o mulțime de crengi în urma furtunilor din secolul XX. Asta nu înseamnă însă că el se află în vreun pericol. Jaya Sri Maha Bodhi va mai face umbră pământului pentru mulți ani de acum înainte.