Locuri de poveste din România. Apa acră de la Buziaș
Locuri de poveste din România. După declanșarea pandemiei vacanțele exotice sau în străinătate nu prea vor mai fi posibile. Iar toată atenția se întoarce spre locurile din țară. România e o țară fabuloasă, cu toate formele de relief, care merită să fie descoperită. De aceea, continuăm rubrica noastră despre locuri de poveste din România. Copii, dați-le idei părinților!
Acum câteva zile, mai exact marți, în 22 martie, s-a sărbătorit Ziua Mondială a Apei. Această zi a fost stabilită în cadrul Conferinței Națiunilor Unite asupra mediului înconjurător de la Rio de Janeiro, în 22 decembrie 1992. În contextul acestei zile, sub sloganul „Apele subterane – Să facem invizibilul vizibil”, Muzeul Național al Banatului (MNaB) a scos la iveală izvoarele stațiunii Buziaș. Apa de acolo e cunoscută și sub numele de „apa acră” și vă spunem și de ce. Când vine vorba de descoperirea izvoarelor, printre localnici au circulat mai multe legende.
„Una dintre ele susține că „moș Bâzieș”, care-și păstorea oile prin aceste locuri, ar fi dat de această apă, la care oamenii au sesizat de la început gustul acrișor. O altă legendă susține că un ciobănaș, auzind în jurul unui izvor niște „murmure” în pământ, s-a apucat să sape în acel loc. Datorită emanațiilor de carbon și-a pierdut cunoștința și a fost salvat de ciobanii aflați în preajmă. Din acel moment, au așezat o buturugă pe săpătura din care ieșea apa minerală și și-au făcut sălașul în apropiere”, explică reprezentanții MNaB.
Conform unor documente oficiale din arhiva stațiunii, prima analiză chimică a apelor minerale s-a realizat în anul 1805. Câțiva ani mai târziu, apele de la Buziaș au fost studiate de renumitul profesor Paul Kiteibel. El a studiat apele celor cinci izvoare descoperite: Izvorul lui Mihai, Izvorul lui Iosif, Izvorul de la Băile Reci și Izvorul Mare de la Băile Calde.
Apele de la Buziaș, benefice pentru sănătate
Zăcământul hidromineral de la Buziaș este cel mai cunoscut din vestul României. Buziașul a fost, în perioada 22 – 26 august 1886 gazda celui de-al XIII-lea Congres al Medicilor și Naturiștilor din Ungaria și Transilvania, iar asta e mare lucru. Practic, apele de la Buziaș sunt benefice pentru sănătate. O altă dovadă a faptului că aceste ape sunt importante constă în vizita pe care împăratul Franz Iosif împreună cu principele Franz Ferdinand au făcut-o în septembrie 1898. Începând cu anul 1990 resursele de apă se află în administrarea Buziaș Spa Treatment. Stațiunea e într-o permanență modernizare, iar toate dotările fac ca tratarea bolilor cardiovasculare să fie o prioritate.