Există 195 de țări recunoscute oficial în lume. Dintre acestea unele sunt mai populare ca altele. Noi vom scrie despre cele mai puțin cunoscute. De exemplu, știați că un stat insular din Oceania nu are capitală? Sau că o țară din Africa se află în toate cele patru emisfere geografice (sudică, nordică, estică, vestică)? În plus, mai există și țări care nu sunt recunoscute oficial. Astăzi vorbim despre Sri Lanka, țara locuită din Epoca de Piatră. Această țară fascinantă a fost condusă de portughezi, olandezi și de britanici.
Sri Lanka sau Ceylon, cum se numea pe vremuri, este o țară insulară din Oceanul Indian care se află în apropierea coastei sud-estice a Indiei. Populația țării este de aproximativ 22 de milioane de locuitori. Capitala este Colombo, cel mai mare oraș.
Climatul din Sri Lanka este tropical iar temperaturile sunt ridicate. În zonele joase, temperatura medie este între 22 °C și 33 °C. În centrul insulei, care este și cea mai înaltă zonă, temperaturile sunt de 7 – 22 °C. Cel mai înalt punct al insulei se află pe muntele Pidurutalagala la o altitudine de 2,524 de metri.
În prezent, doar o treime din insulă este acoperită de vegetație. Ea constă în mare parte din păduri tropicale, în zonele joase, respectiv păduri de conifere, în zonele înalte. O mare parte din vegetație a fost tăiată de-a lungul ultimelor decenii pentru a face loc agriculturii și pentru așezăminte. Pădurea Sinharaha este cea mai importantă pădure din Sri Lanka.
Pe insulă mai există însă și păduri virgine, adică neatinse de oameni. În interiorul acestora trăiește o varietate impresionantă de plante și de animale. Printre animalele din Sri Lanka se numără elefanții, urșii, bivolii, dar și multe animale mai mici și la fel de fascinante.
Sri Lanka este locuită încontinuu de peste două milioane de ani. Primii locuitori s-au tras din vânătorii și culegătorii din Epoca de Piatră. Sinhalezii au fost prima populație modernă din Sri Lanka. Aceștia s-au stabilit pe insulă în secolul al V-lea î.Hr. și provin din nordul Indiei.
Până în secolul al II-lea î Hr., în Sri Lanka se formaseră mai multe state mici. Primul domnitor care le-a unit a fost Dutthagami care a condus între anii 161 – 137 î.Hr. Pe lângă faptul că a fost un conducător foarte bun, el a ridicat o mulțime de temple și de palate. Capitala primului regat al Sri Lankăi a fost Anuradhapura.
Orezul era și este o parte importantă din dieta locuitorilor. Pentru cultivarea acestuia este nevoie însă de multă apă. În climatul cald al Sri Lankăi, aceasta se evaporă imediat. În sezonul ploios dintre octombrie și aprilie, această problemă nu era la fel de mare, însă apa tot nu ajunge pentru a susține culturile. Oamenii au fost nevoiți să construiască baraje pe râuri și pe pârâie pentru a iriga terenurile pe care cultivau orez.
Totuși, cu timpul, această responsabilitate de a asigura apa i-a revenit regelui. Regele Mahasena, care a domnit între anii 274 – 303 d.Hr., a construit rezervoare mari pentru irigație și canale care să transporte apa. Această rețea de canale și rezervoare a devenit cu timpul din ce în ce mai mare și mai complexă.
În secolele II, III și IV, Sri Lanka a devenit un regat bogat. Țara făcea comerț cu India, China, Persia și Ethiopia. În secolul al V-lea, țara a început să sufere invazii din partea Indiei.
În secolul al X-lea, Regatul Chola a devenit foarte puternic în sudul Indiei. În anul 993, acesta a reușit să cucerească nordul Sri Lankăi, stabilind capitala la Polonnaruwa. În anul 1017, indienii au reușit să cucerească și sudul țării. Cu toate astea, sinhalezii au continuat să reziste, făcându-i pe chola să se retragă din Rohana, eliberând sud-estul insulei. În anul 1070, ei au reușit să recaptureze restul insulei sub conducerea lui Vijayabahu.
Puterea Sri Lankăi a scăzut în secolul al XIII-lea. Au existat mai multe invazii din partea Indiei. De asemenea, sistemul de irigare a început să se strice iar oamenii au început să plece către sud-vest. În anul 1255, capitala Polonnaruwa a fost abandonată. Până în 1505 Sri Lanka a ajuns să fie împărțită în trei regiuni. Tamilii locuiau în nord, regatul sinhalez se afla în sud-vest, iar kotte locuiau în centru și în estul țării.
O nouă eră a început pentru Sri Lanka în anul 1505 atunci când au venit europenii. Portughezii căutau scorțișoară care la vremea respectivă era foarte valoroasă. În anul 1517 ei au cerut permisiunea să construiască un fort în urma expediției. Regele Vijayabahu din Kotte a acceptat într-un final.
A urmat ca portughezii să îi ordoneze regelui să le vândă scorțișoară la un preț stabilit de ei. Atunci când acesta a refuzat, portughezii au început să folosească forța. Până în anul 1619, portughezii au ajuns să cucerească aproape toată insula.
În anul 1636, Sri Lanka a cerut ajutorul olandezilor, ajutor pe care l-au și primit. În anul 1638, portughezii au invadat din nou insula dar au fost învinși. Ulterior, olandezii au fost de acord să cucerească toate porturile portugheze de pe insulă. Totuși, aceștia nu s-au oprit aici. Până în anul 1760, olandezii au ajuns să cucerească și să conducă aproape toată insula.
Apoi a venit rândul britanicilor să-și facă apariția pe insulă, în anul 1796. Până în anul 1815 ei au pus stăpânire pe toată insula. Totuși, în anii 1817 – 1818 au avut loc revolte care au fost oprite rapid. Engleza a devenit limba oficială în anul 1833, iar sclavia a fost abolită în 1844.
Tot în aceeași perioadă au fost create plantații de cafea. Pentru acestea, a fost adusă multă forță de muncă din India. În anul 1870, plantațiile de cafea au fost devastate de răspândirea unei ciuperci. Acest lucru a făcut ca locuitorii din Sri Lanka să fie nevoiți să crească ceai locul cafelei.
Cu toate astea, sri lankezii își doreau libertate. Congresul Național Ceylon s-a format în anul 1919. În anul 1931 a fost scrisă o nouă constituție. Pe data de 4 februarie 1948 Sri Lanka a reușit să-și dobândească independența.
Sri Lanka încă este împărțită în trei grupuri mari. Acestea compun 99% din populație. Majoritatea oamenilor sunt budiști. Limba vorbită de sinhalezi este sinhala.
Guvernul controlează sistemul educațional și oferă educație gratuită de la școli primare până la universități și școli tehnice. Educația este bine dezvoltată. Peste 85% din populația țării știe să scrie și să citească. Și serviciile medicale sunt gratuite.
Sri Lanka este o țară cu o diversitate culturală foarte bogată. Religia reprezintă un aspect important din viața oamenilor. Există o mulțime de temple budiste și hinduse, dar și biserici creștine și moschei.
Arhitectura, sculptura și pictura sri lankeză sunt arte regăsite aici încă din Antichitate. Una dintre cele mai cunoscute forme de dans se numește dansul kandyan și se practică în timpul ritualurilor religioase. Muzica modernă este foarte influențată de cea indiană și de cea vestică.
Majoritatea sporturilor sunt practicate în Sri Lanka. Cele mai populare dintre acestea sunt voleiul, cricketul, fotbalul, cursele pe bicicletă și alte sporturi de apă.
Sursă foto: pixabay.com
Țări necunoscute. Împreună descoperim lumea. Dominica, cea mai tânără insulă din Caraibe