PRIN LUMEA MODEI. Burberry, brandul înființat de un designer de 21 de ani
Poveștile din lumea modei sunt fascinante și fabuloase. O perspectivă în perpetuă schimbare, piese care revin, constant, în trend, moda e un loc unde creativitatea nu are limite și nici nu ar trebui să aibă. Astăzi, la rubrica PRIN LUMEA MODEI, vorbim despre Burberry, brandul care a fost înființat de un designer care avea doar 21 de ani.
Povestea Buberry începe în anul 1856 în Basingstoke, un oraș din Anglia, atunci când Thomas Burberry avea doar 21 de ani. Acesta a pornit de la principiul că hainele ar trebuie să fie concepute pentru a proteja oamenii de vremea britanică. Acolo clima e instabilă și niciodată nu se știe, cu exactitate, cum e afară. Acum plouă, acum e soare. Câțiva ani mai târziu, în 1879, designerul inventează gabardina, o țesătură ce a fost brevetată abia în 1888. Acest material e perfect pentru vremea schimbătoare. E rezistent, impermeabil (deci nu trece apa prin el) și totodată confortabil.
Hainele designerului s-au bucurat de un real succes datorită noului material inventat. Mai multe personalități importante au ales să poarte ținute realizate de Thomas Burberry. În 1908 comandantul de aviație Edward Maitland a purtat haine marca Burberry atunci când a călătorit până în Rusia cu un balon cu aer cald. De asemenea, la începutul secolului XX, celebrul explorator britanic Sir Ernest Shackleton a purtat în trei expediții o haină Burberry. Un alt eveniment important în istoria brandului a avut loc în 1990. Atunci Burberry a primit un certificat regal de la Alteța Sa Regală Prințul de Wales ca furnizor de îmbrăcăminte.
Burberry, un brand prezent la Săptămâna Modei de la Londra
Brandul are în întreaga lume peste 500 de magazine. Se bucură de un real succes, iar recent ținutele au fost îmbrăcate de modelele ce au defilat la Săptămâna Modei de la Londra. Directorul de creație de acum e designerul Riccardo Tisci, acesta lucrând în trecut pentru branduri precum Versace și Givenchy. În timpul defilărilor modelele au purtat ținute în carouri și trenciuri, acestea fiind elemente reprezentative ale brandului Burberry. „Este o colecție reconstruită a ceea ce găsesc în Burberry și ceea ce am trăit ca om și în acest moment în Marea Britanie”, a declarat Tisci înainte de prezentare, conform vogue.com.
La Săptămâna Modei de la Londra brandul Burberry a prezentat două colecții. Una pentru bărbați și una pentru femei. În colecția pentru femei, designerul a variat de la ținutele de zi cu trench și carouri până la rochii de bal grandioase. Pe de altă parte, întreaga prezentare a abordat un simbol de interes pentru tinerii de azi și anume șapca de baseball, care, bineînțeles, a fost reinterpretată.