Tinerii din Timișoara, Botoșani și Iași vor putea deveni piloți de curse
Tinerii din Timișoara, Botoșani și Iași vor putea deveni piloți de curse. Junior Motorsport a decis să creeze trei centre regionale de pregătire pentru copiii pasionați de raliuri.
Veste bună pentru micii pasionați de mașini. Junior Motorsport lansează trei centre zonale de inițiere în arta pilotajului pentru tinerii și copiii din Timișoara, Botoșani și Iași.
Conceptul Junior Motorsport este unul inovator. Prin acesta, copiii au acces la baza materială a clubului pentru a se antrena și participa la mai multe campionate, în funcție de nivelul lor de experiență. Așadar, în fiecare centru de instruire există o mașină special amenajată pentru inițiere și instruire de bază.
Proiectul a luat naștere la începutul anului 2021 în București. De atunci și până astăzi, micii piloți au avut acces la diferite mașini pentru a participa la Campionatele de Îndemânare și Super Slalom. Calitatea acestora este ridicată, Radu Tamaș, unul dintre tinerii piloți ai clubului, reușind să obțină locul 1 la categoria Juniori încă de la prima participare.
Cele trei centre vor respecta procedurile de instruire ale clubului
Partenerii locali ai clubului preiau atât curriculum, cât și procedurile de instruire aplicate cu succes pe parcursul anului precedent. Ei vor duce mai departe pasiunea pentru motorsport în rândul copiilor și tinerilor din zonele lor.
Extinderea Junior Motorsport este un pas natural și dă posibilitatea tuturor copiilor din țară să aibă acces la infrastructura clubului și să concureze în mai multe campionate. De asemenea, posibilitățile oferite de club reprezintă și un avantaj pentru părinți. Aceștia nu sunt nevoiți să achiziționeze material sportiv, care de cele mai multe ori este foarte costisitor.
Pe lângă prezentarea proiectului, copiii prezenți la lansare vor avea șansa să efectueze un traseu de slalom pe scaunul din dreapta al unei mașini de competiții. Ea va fi condusă de unul dintre campionii clubului.
Programul lansărilor și datele de contact pentru mai multe detalii sunt:
Timișoara, 20 martie, ora 11:00. Contact – Alexandru Datcu 0747 455 171;
Botoșani, 26 martie, ora 11:00. Contact – Eugen Talpalariu 0728 373 727;
Iași, 26 martie, ora 11:00. Contact – Alin Butnariu 0755 545 665.