Operațiunea ursulețul de pluș. Copiii ucraineni au un prieten nou
După cum bine știți, în punctele de trecere a frontierei din nordul și estul țării noastre, refugiații din Ucraina sunt întâmpinați cu mâncare, apă și ce mai au nevoie. Dan Ioan Cretescu merge și el săptămânal la Isaccea și ajută cu ce e nevoie. La inițiativa lui a luat naștere o campanie pe care o numim “Operațiunea ursulețul de pluș”. Totul a început cu câțiva ursuleți de jucărie pe care i-a avut acasă, iar acum merge în punctul de trecere a frontierei cu zeci de jucării de pluș. Pentru a afla mai multe despre această inițiativă, ȘTIRI PENTRU COPII a luat legătura cu el. Iată întreaga poveste.
În vama Isaccea Dan Ioan este probabil voluntarul preferat al copiilor ce vin din Ucraina. Acesta reușește, cu un simplu ursuleț de pluș, să aducă un zâmbet pe fața celor mici. Deși acum lucrează în turism, Dan a fost, până la pensionare, profesor de matematică și iubește foarte mult copiii. Nu a putut să stea nepăsător văzând situația din țara vecină, așa că a pornit spre graniță să vadă cum poate ajuta.
Cum a luat naștere inițiativa cu ursuleții de pluș
Înainte de a pleca, a luat cu el câțiva ursuleți de pluș pe care i-a dăruit copiilor de acolo. Văzând reacția celor mici, Dan și-a dat seama că trebuie să continue să facă asta. Mai multe detalii ne-a oferit chiar el. „Am fost profesor și îmi plac copiii foarte mult. Eu am făcut mulți ani de voluntariat în diverse proiecte, ir acțiunea de acum am pornit-o de capul meu. Am luat cinci ursuleți de pluș pe care îi aveam acasă, rămași de la băiatul meu, care are acum 30 de ani și îi păstra ca suvenir, și am văzut că impactul asupra copiilor a fost unul uriaș. Cei mici s-au bucurat mai mult decât de ceaiul, ciocolata, pătura, mănușile și alte chestii pe care le primeau pe-acolo.
Am vorbit cu alte cunoștințe, prieteni, am postat pe Facebook, să cer ajutorul pentru a strânge jucării; m-au sunat diverși oameni. Cum spuneam, eu acum lucrez în turism și am mulți colegi care sunt agenți de turism și fiecare mi-a dat ursuleți. Deci de la cinci ursuleți cu cât am pornit, am ajuns la 20 de saci. Au fost, cred, vreo 50 – 60 de jucării la al doilea transport. Acum cred că am 150 de jucării. M-au sunat oameni pe care nu i-am văzut niciodată în viață și care au zis “vrem și noi să vă dăm””, ne-a povestit profesorul pensionar Dan Ioan.
Având un program încărcat, Dan merge în vama Isaccea o dată pe săptămână. Atunci duce ursuleți de pluș și se implică ca voluntar ajutând cu ce e nevoie. „Merg o dată pe săptămână. Plec în general de la București sau Ploiești, mă duc pe la Brăila, trec cu bacul și ajung acolo. Dacă toți ne-am implica și toți am face câte ceva, am păstra țara calmă, liniștită, n-ar apărea nici speculații, nici nebunii, nici magazine goale. Adică ar fi totul în liniște. Și asta ne trebuie”, spune Dan.
Zâmbete și fericire
Atunci când te trezești nevoit să-ți părăsești casa, iei cu tine strictul necesar. Asta înseamnă acte, bani, haine și lucruri de valoare. Jucăriile copiilor nu se numără printre lucrurile pe care adulții le numesc „strictul necesar supraviețuirii”, iar cei mici sunt triști fiindcă trebuie să renunțe la ele. Acesta e și motivul pentru care Dan nu strânge decât jucării de pluș. El ne-a povestit că în punctul de trecere a frontierei totul e organizat, iar refugiații primesc tot ce au nevoie: mâncare, apă, cazare, produse de igienă etc. Însă cei mici au nevoie de un prieten nou, iar ursulețul de pluș e exact ce le trebuie.
„Nu vreau altceva. Eu vreau numai jucării de pluș. Pentru că părinții, având câte două valize, și copiii de mână… cei mici nu au putut să-și ia jucăriile cu ei. O jucărie de pluș o duc ușor. Și acolo, la Isaccea, este totul foarte bine organizat. Totul este ca la carte. Implicați toți. Și voluntari, și pompieri, și jandarmi, și polițiști, toată lumea este super ok”, ne-a spus Dan Ioan.
Cu un simplu ursuleț de pluș Dan a reușit să-i facă pe cei mici să uite pentru un moment de situația în care se află. Totodată, părinții copiilor zâmbesc și ei văzând că celor mici le e alinată într-un fel sau altul durerea. „Și la prima tură și la a doua, au fost niște momente absolut incredibile. Copiii au venit și m-au luat în brațe, au venit să facă fotografii cu mine, să ne strângem mâinile. A venit o fetiță după ce a trecut de frontieră și mi-a adus o pungă cu bomboane ucrainene. I-au dat-o părinții să mi-o aducă mie, ca să îmi mulțumească. Au fost niște momente absolut incredibile”, povestește Dan Ioan.
De ce au nevoie elevii azi
Așa cum spuneam la început, Dan a fost și profesor de matematică. Acesta a predat la clasele V – VIII, dar a pregătit și elevi de clasele IX – XII. Din punctul lui de vedere, elevii din ziua de azi au nevoie de o apropiere față de adulții din jur, incluzând aici și cadrele didactice. „Cea mai mare nevoie pe care o au copiii, în momentul acesta, e dialogul cu profesorul. Eu, o viață întreagă, am dialogat cu elevii, în afară de ce am predat și ce ecuații și formule le-am băgat în cap. În permanență am avut un dialog și cu ei, dar și cu părinții. Copiii aceștia au nevoie nu de consiliere, au nevoie de profesori și de oameni care să stea de vorbă cu ei. Să-i întrebe ce cred, ce au nevoie, ce simt, ce au în cap. S-a produs, din păcate, o distanțare mare între elevi și profesori.
E nevoie în primul rând de această apropiere a profesorilor de copii. Copiii au nevoie de cineva care să vină în mijlocul lor și care să fie un fel de prieten al lor. În care să aibă încredere. Au nevoie de această apropiere. Eu am avut rezultate foarte bune cu copiii în momentul în care am fost aproape de ei. Am jucat fotbal cu ei, baschet, am făcut excursii, o groază de lucruri. Și-atunci au învățat și matematică”, ne-a mai spus Dan Ioan.
Sursă foto: facebook.com/Cretescu Dan Ioan