Cele mai neobișnuite animale care trăiesc pe Pământ. Călugărița orhidee, insecta floare
Deși nouă, oamenilor, ne place sa credem că suntem cele mai importante ființe de pe Pământ, alături de noi trăiesc sute de mii de specii animale, cel puțin la fel de importante. Deși se cunosc atâtea, surprinzător, oamenii de știință încă descoperă specii noi. De asemenea, multe animale nu vor fi observate de-a lungul vieții noastre. Acestea fie trăiesc pe fundul oceanelor, fie sunt invizibile ochiului uman, fiind extrem de mici. Multe dintre ele, însă, odată observate la microscop, au servit drept inspirație pentru multe personaje extraterestre din filmele S.F. datorită formelor bizare. Această rubrică le este dedicată lor, celor mai neobișnuite ființe care conviețuiesc alături de noi. De exemplu, știați că există o specie care este, practic, nemuritoare? Sau că altele pot dormi până la trei ani? Astăzi vorbim despre călugărița orhidee, insecta floare. Acestă insectă este un adevărat ninja al pădurilor tropicale din Asia.
În trecut am mai vorbit despre animale cu abilități de camuflaj precum cele ale unui ninja. Astăzi a venit rândul unei insecte. Călugărița orhidee este o insectă care trăiește în pădurile tropicale din Asia de Sud-est. Ea este cunoscută sub mai multe denumiri precum călugărița floare-mergătoare sau călugărița orhidee roz.
Există diferențe mari între masculi și femele
Această specie imită planta cu același nume. Cele patru picioare folosite pentru mers arată aproape identic cu petalele de orhidee. Călugărița orhidee are una dintre cele mai pronunțate diferențe între sexe. Femelele pot fi de până la două ori mai mari decât masculii.
O călugăriță orhidee femelă poate atinge o lungime de până la șase – șapte centimetri, în timp ce masculii pot avea maxim 3 centimetri. Având în vedere că este mult mai mic, masculul se maturizează și mult mai repede.
Când vine vorba de aspect, masculii au un corp roz-portocaliu în timp ce femelele pot avea o varietate de culori. Pe spate, femela prezintă o pată verde iar masculul una maronie. Durata de viață a acestei insecte este de sub un an.
Camuflajul le ajută să vâneze cu ușurință
Dieta călugăriței este carnivoră. Ea se hrănește în mare parte cu alte insecte precum greierii, muștele, cărăbușii sau albinele. Unele dintre ele au tendințe canibale, devorându-și frații dacă se apropie prea mult.
Pentru a vâna, călugărița orhidee se folosește de aspectul său camuflându-se lângă orhidee. Datorită faptului că arată identic cu o floare, insectele sunt atrase de ea. Astfel, fără niciun efort, ea se folosește de cele două brațe puternice ale sale, dar și de colți, pentru a devora prada capturată cu ușurință.
Procesul de împerechere în captivate este unul fascinant
Călugărița orhidee este una dintre cele mai iubite insecte de către colecționari. Cu toate astea, ele sunt extrem de rare pe piață, iar cele existente sunt crescute acasă de experți.
Procesul de împerechere este unul bizar și complicat. În captivitate, femelele și masculii trebuiesc crescuți separat. Odată ajunși la maturitate, masculul este pus în același spațiu cu femela doar după ce aceasta este hrănită. Altfel, îl va mânca, din start!
Mai apoi urmează împerecherea. Acest proces poate dura de la câteva ore până la câteva zile. Crescătorii îi lasă pe masculi lângă femele atâta timp cât aceștia sunt în siguranță. La final, masculii sunt scoși din acvariul femelei pentru a nu fi mâncați. Da, și această călugăriță își devorează în mod normal partenerul în urma împerecherii.
La finalul acestui proces, femela depune un fel de sac plin de ouă pe care îl apără cu prețul vieții sale. Ouăle vor rămâne în acest sac timp de șase săptămâni. După această perioadă, până la 100 de pui diferiți pot ieși din ele.
Curiozități despre călugărița orhidee
Deși pare ciudat, aceste călugărițe au aripi și pot zbura. Masculii pot face acest lucru mai ușor decât femelele datorită dimensiunii lor reduse.
Din fericire, această specie nu este în pericol de dispariție.
Călugărițele orhidee sunt inofensive pentru oameni.