Calendarul astronomic pentru luna martie. Ce planete se văd pe cer
A treia lună din an, luna lui Mărțișor, ne oferă ocazia de a vedea cu ochiul liber câteva planete. Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” a prezentat calendarul astronomic pentru luna martie și ne spune care sunt planetele pe care le putem vedea și, cel mai important, când sunt ele vizibile.
Martie e o lună importantă din an. Asta fiindcă acum ziua începe să crească, iar noaptea să scadă. În 18 martie ziua va fi egală cu noaptea, iar echinocțiul de primăvară are loc în 20 martie. Atunci se consideră că începe primăvara astronomică. Și tot luna aceasta, la sfârșit, ne vom da ceasurile cu o oră înainte. Astfel, ora 03:00 din noaptea de 26 spre 27 martie va deveni ora 04:00.
Acum că am trecut în revistă principalele evenimente de luna aceasta, să revenim la planete. Martie vrea să ne facă să fim mai matinali. Spunem asta fiindcă seara nu va fi vizibilă cu ochiul liber nicio planetă. Pe de altă parte, dimineața se văd nu una, nu două, ci trei planete: Venus, Marte și Saturn. Uranus va fi și ea pe cer, însă nu va putea fi observată cu ochiul liber fiindcă se află în constelația Aries, departe de orice stea strălucitoare. Cu toate acestea puteți bănui cam pe unde e. Luna se va afla în preajma ei, așa că uitându-vă pe cer veți știi că acolo undeva, în aceeași zonă, e și Uranus.
Mersul planetelor în martie 2022
Venus e una din planetele care sunt vizibile cu ochiul liber. Ea răsare undeva pe la ora 05:00 dimineața și e vizibilă ca o stea extrem de strălucitoare înspre est. „Venus se află în poziție bună pentru observații de pe Pământ, aflându-se la depărtare unghiulară maximă față de Soare. Practic, planeta răsare la aceeași oră și nu își schimbă poziția față de orizont”, se arată pe site-ul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.
Alături de Venus e și Marte. Cele două planete se deosebesc ușor pe cer deoarece Marte e mai strălucitoare și are o culoare portocalie. „Vizibilă în dreapta jos față de Venus este planeta Marte, care este mai puțin strălucitoare și de culoare portocalie. Marte se mișcă printre stele împreună cu Venus, de la dreapta la stânga. Dintre cele două planete Venus este mai aproape de noi decât Marte, fiind la 91 de milioane de km depărtare, de două ori mai aproape decât este Marte”, se mai arată pe site-ul observatorului.
Mai aproape de orizont se află luna aceasta și planeta Saturn. Ea e poziționată în stânga jos față de Marte și Venus și este cu puțin mai strălucitoare decât Marte și are o culoare diferită. Din cauza mișcării Pământului pe orbită, Saturn va fi tot mai aproape de celelalte două planete, iar spre sfârșitul lunii Venus se va apropia de Saturn. Luna va trece și ea prin zonă, în diminețile de 27, 28 și 29 martie.