Ne apropiem cu pași repezi de 1 Martie, ziua care marchează începutul primăverii calendaristice. În această zi „vedeta” este mărțișorul, care e sărbătorit în toată țara chiar cu câteva zile înainte. În toate regiunile țării se organizează evenimente în cinstea lui, iar azi vă prezentăm câteva dintre cele dedicate copiilor.
Se spune că cei care poartă mărțișor sunt feriți de rele și le va merge bine tot anul. Acest accesorie poate fi purtat la mână, la gât sau prins pe haine. Un aspect important e că 2022 este anul în care se împlinesc cinci ani de când, printr-un demers comun al României, Republicii Moldova, Bulgariei și Macedoniei, tradiția mărțișorului a fost inclusă în patrimoniul cultural mondial al UNESCO.
Mărțișorul, numit și Marțișug sau Mart, e un obicei pe care oamenii îl țin de sute, chiar mii de ani. Se spune că era un semn protector împotriva bolilor și a ghinionului. Una din tradiții era legată chiar de copii. Acestora li se lega o monedă de argint la mână, cu un fir alb și roșu, pentru a fi feriți de boli. După 12 zile moneda era legată de copii într-un pom pentru ca acesta să fie roditor.
De mărțișor se leagă multe legende și povești. Una dintre le spune că acesta e un simbol alăturat Babei Dochia, a cărei zi era sărbătorită în 1 martie. Pe de altă parte, o altă poveste spune că Soarele a coborât în chip de fată pe Pământ. Aceasta a fost furată de către un zmeu, dar un tânăr curajos a eliberat-o, iar ea s-a urcat înapoi pe cer în chip de Soare. Oamenii erau fericiți că în sfârșit au parte de zile însorite, însă tânărul zăcea rănit în palatul zmeului cu care se luptase. Sângele lui cald s-a scurs pe zăpadă, iar acolo unde s-a topit zăpada au răsărit ghiocei.
La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București în perioada 28 februarie – 6 martie se organizează „Târgul de Mărțișor”. La fel ca în fiecare an la eveniment vor fi prezenți meșteri populari și artiști plastici care vor expune cele mai frumoase mărțișoare.
Muzeul Național de Istorie Națională „Grigore Antipa” le-a pregătit celor mici o serie de ateliere de paper – craft. Acestea au loc online, în 25 și 26 februarie, iar tema se numește „Animale-n mărțișoare inspirate din muzeu”. Pe parcursul atelierelor, copiii își vor aminti de legenda mărțișorului, vor admira câteva animale din muzeu și vor descoperi informații și curiozități despre ele. Folosindu-și îndemânarea vor colora, vor decupa, vor realiza din hârtie mărțișoare-animale pe care le pot oferi celor dragi ca simbol al primăverii. Activitățile se desfășoară pe platforma Zoom, iar programul este următorul:
Taxa de participare pentru ateliere este de 40 lei / participant. Înscrierea copiilor se face prin completarea unui formular disponibil aici.
În ultimii 16 ani Târgul Mărțișorului de la Muzeul Național al Țăranului Român a devenit o referință culturală pentru bucureșteni, și nu numai. Anul acesta evenimentul are loc în perioada 25 februarie – 1 martie și aduce în atenția publicului o ofertă bogată prin unicitatea, creativitatea și diversitatea mărțișoarelor. Din cauza situației pandemice târgul se va organiza în condiții restrânse, cu prezența a 150 de participanți.
Principalii invitați sunt studenți, artiști și meșteșugari. Aceștia folosesc ca sursă de inspirație lumea și mitologia țărănească sau imaginează noi forme ale creativității urbane. „Alături de ei se numără, ca în fiecare an, școli, fundații, asociații, organizații care desfășoară acțiuni cu caracter umanitar pentru copii și sprijin pentru categoriile defavorizate. De asemenea, ne vom întâlni cu cei mai harnici gospodari și vom degusta cele mai bune preparate de casă, turtă dulce, prăjituri, dulcețuri, sărățele, fructe deshidratate și ceaiuri de leac”, transmit organizatorii.
Târgul e deschis de vineri, 25 februarie, până marți, 1 martie, între orele 10:00 și 18:00. Prețul unui bilet de intrare pentru elevi și studenți este de 2 lei. Pentru adulți biletul costă 8 lei, iar pentru pensionari 4 lei. Pentru intrarea la târg nu este necesară prezentarea certificatului verde.
În perioada 25 – 27 februarie Muzeul Țării Crișurilor Oradea organizează, la sediul instituției, un Târg de mărțișoare tradiționale. Programul pentru ziua de 25 februarie este între orele 15:00 – 18:00. În 26 și 27 februarie programul este de la 10:00 la 17:00. Mărțișoarele din cadrul târgului sunt confecționate de Borsos Maria Elena, Ana Florea și Anamaria Ahaston, meșteri populari din Bihor.
Duminică, în 27 februarie, de la ora 16:00, va avea loc și un spectacol de muzică folclorică, precum și un moment folcloric oferit de Liana Reștea. Spectacolul de muzică folclorică, numit „Drag de cântec strămoșesc”, va fi susținut de eleve de la Liceul de Arte Oradea, coordonate de prof. Florina Burdaș. Intrarea la aceste evenimente este gratuită.
În perioada 25 februarie – 8 martie Muzeul Județean Botoșani, Secția de Artă Plastică – Etnografie, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani desfășoară proiectul educațional „Martie, între arhaic și contemporan”. Activitatea își propune să aducă în fața iubitorilor de valori autentic românești informații și tehnici de lucru ale mărțișoarelor. „Pentru cei care se simt mai apropiați de sărbătorirea contemporană a mamei, propunem un scurt istoric al Zilei Internaționale a Femeii și posibilitatea realizării de felicitări dedicate acestei ocazii”, transmit reprezentanții Muzeului Județean Botoșani.
Activitatea va avea loc la Muzeul de Etnografie Botoșani, respectând normele de protecție sanitară în vigoare. Pentru a evita blocajele, pentru fiecare grup de elevi este alocată o oră. Programările se pot face la numărul 0231.515.506. În zilele lucrătoare, programul cu publicul va fi între orele 8.00-16.00, iar în zilele de sfârșit de săptămână, în intervalul orar 9.00-17.00.
Sursă foto: unsplash.com/yukiko
Mărțișorul, sărbătorit la Iași. Ateliere și momente artistice pentru copii