După pandemie, copiii au descoperit joaca dinamică afară. Există și o veste proastă: se accidentează! Situație alarmantă
În urma pandemiei, copiii au descoperit joaca dinamică afară. Deși mișcarea este bună pentru ei, aceste sporturi au dus la o creștere a numărului de accidentări în rândul celor mici.
Primul an de pandemie a fost o perioadă dificilă pentru amatorii de sport. Restricțiile ne-au ținut în case, pe canapele, fără posibilitatea de a ieși în natură pentru a face mișcare. Acest lucru i-a afectat în special pe copii, care au rămas fără o modalitate sănătoasă de a-și consuma energia.
Drept urmare, în urma ridicării restricțiilor, copiii din România au descoperit joaca dinamică afară. Deși acest lucru este îmbucurător, el vine și cu anumite consecințe. Mulți tineri și copii practică sporturi noi care, de cele mai multe ori, sunt mai agresive pentru corpul nostru decât cele clasice. Aici vorbim de exemplu despre parkour, un sport care necesită multă coordonare și curaj pentru a sări peste obstacole, și skateboarding, datul cu rolele și cu trotinetele.
Toate aceste sporturi, pe cât sunt ele de distractive, pe atât sunt de periculoase pentru ei. În ultima perioadă tot mai mulți copii suferă accidentări și au nevoie de îngrijiri medicale.
Pentru a-i ajuta pe cei mici să-și revină mai ușor după accidentări, organizația Salvați Copiii a dotat Secția de Ortopedie a Spitalului „Grigore Alexandrescu” cu un turn de artoscopie 4K. Această donație are valoarea de 113 mii de euro și face parte din campania de redirecționare a 3,5% din impozitul pe venit.
Câți copii au suferit accidentări anul trecut
În ultimii trei ani, medicii au tratat în spitalul „Grigore Alexandrescu”:
15.000 de copii cu afecțiuni la nivelul genunchiului;
5.000 de copii cu afecțiuni ce produc instabilitate articulară la nivelul gleznei și piciorului;
1.000 de copii cu instabilități articulare la nivelul membrelor superioare.
“În ultimii ani, la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ,,Grigore Alexandrescu” au venit din ce în ce mai des pacienți cu afecțiuni articulare. Vorbim de patologii acute sau cronice la care tratamentul modern artroscopic trebuie amânat până la vârsta de 18 ani. Abia atunci tinerii pot avea acces la programele naționale atribuite spitalelor de adulți.
De cele mai multe ori această amânare înseamnă renunțarea la activitatea sportivă sau limitarea acesteia, fapt care afectează calitatea vieții. Pe lângă leziunile acute asociate activităților sportive, specialitatea noastră se confruntă cu o multitudine de patologii cronice dobândite sau congenitale care impun un tratament artroscopic. Turnul artoscopic primit de la Salvați Copiii este de un real ajutor. Cu acest aparat vom putea interveni și la copiii de vârste mici pentru intervenții minim invazive.
Echipamentul dispune de cea mai avansată tehnologie și oferă imagini de cea mai înaltă calitate disponibilă, sistemul oferă profunzime de vedere și focalizare de neegalat în industria medicală,”a declarat Conf. Dr. Alexandru Ulici, Medic Primar Departamentul Ortopedie Pediatrică – Chirurgie Ortopedie Pediatrică, Manager al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii “Grigore Alexandrescu”, București.
Și tu poți contribui la aceste donații
”Investiția în spitale este o investiție socială. Rezultatele bune ale unei aparaturi performante se văd atât în calitatea actului medical, cât și în recuperarea atât de importantă, mai ales când vorbim despre copii.
De aceea este esențial acest mecanism de redirecționare a 3,5% din impozitul pe venit, pentru că înseamnă construcție solidă.”
Și tu poți contribui la aceste donații. Salvați Copiii România lansează un apel pentru redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit către o cauză vitală. Este vorba despre modernizarea și dotarea cu echipamente performante a maternităților și secțiilor de pediatrie din România.
Toți cei care doresc să se implice pot trimite formularul de redirecționare a 3,5% din impozitul pe venit la adresa sustinator@salvaticopiii.ro. Termenul limită de depunere la Administrația Financiară este 25 mai 2022. Formularul se poate descărca accesând acest link.