Duminică, 20 februarie, de la ora 11:00, Trupa Marionete pune în scenă „Povestea porcului”. Spectacolul este unul care îmbină umorul, muzica antrenantă și virtuozitatea, dar și talentul actorilor care mânuiesc marionete.
Ion Creangă este unul dintre cei mai cunoscuți și mai iubiți autori români. El este cel care a scris „Povestea porcului”, poveste după care, iată, s-a conturat un spectacol de marionete. Actorii care vor urca pe scenă pentru a-i încânta pe copii sunt Adina Doba, Izabela Cotescu, Oana Rogojină, Sorin Dorobanți și Cristian Bordaș. De regie s-a ocupat Cristian Mitescu, iar de scenografie Eugenia Tărășescu Jianu. Muzica este asigurată de Dan Bălan, în timp ce coregrafia a fost gândită de Ionuț Sergiu Anghel.
Basmul „Povestea porcului” a fost scris de Ion Creangă în 1876. De atunci și până azi povestea le stârnește copiilor curiozitatea și îi amuză totodată. În poveste e vorba despre un moș și o babă care nu aveau copii, dar care își doreau foarte mult unul. Mai ales baba. Într-o zi, moșneagul pleacă de acasă și e hotărât să se întoarcă cu orice vietate, fie om, fie animal, de care băbuța lui să aibă grijă ca de un copil. Zis și făcut. Moșul nu a găsit un om, însă a găsit un porc pe care l-a luat acasă. Interesant este însă că, de fapt, porcul era un prinț. Întreaga poveste o puteți afla la spectacol.
Condiții de participare
Biletele, care costă 20 lei pentru adulți, 10 lei pentru pensionari și studenți și 5 lei pentru preșcolari și elevi se pot achiziționa în limita locurilor disponibile. Ele pot fi cumpărate fie online, de aici, fie prin rezervare telefonică la numerele de telefon 0357/414.180, 0357/414.181 și 0746.673.691, de marți până vineri, între orele 10:00 – 14:00. Spectatorii care și-au făcut rezervare își vor ridica biletele de la casieria Sălii Marionete, Str. Episcopiei nr. 15, de marți până vineri între orele 10:00 – 14:00 și duminică până cel târziu la ora 10:30. După această oră, rezervările se anulează. Casieria este deschisă de marți până vineri între orele 10:00 – 14:00 și duminică în intervalul 9:30 – 10:55.
Accesul la spectacolele Trupei Marionete este permis doar pentru:
persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARSCoV-2;
persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 nu mai vechi de 48 de ore.
Măsura se aplică tuturor spectatorilor cu vârsta peste 12 ani. Participarea publicului este permisă până la 30% din capacitatea maximă a sălii, cu purtarea obligatorie a măștii de protecție.